HomeFeaturedFocusWindows 8.1 disponibil si in Romania de la 500 de lei

Windows 8.1 disponibil si in Romania de la 500 de lei

Odată cu lansarea versiunii 8.1 a sistemului de operare Windows și utilizatorii din România au putut avea acces la ea. Noua versiune vine ca un addon gratuit pentru cei ce au deja instalat Windows 8 și poate fi descărcată direct din Windows Store (aveți aici link-ul de activare pentru download-ul automat al update-ului Windows 8.1). Pentru cine nu are deja Windows 8, versiunea 8.1 poate fi achiziționată ca și upgrade sau ca produs nou. În ambele variante se poate folosi magazinul online Microsoft.

image

Windows 8.1, varianta pentru utilizatorii casnici are un preț de 500 de lei în timp ce Windows 8.1 Pro (destinată profesioniștilor) este la 1200 de lei. Diferențele dintre ele sunt legate în primul rând de opțiunile avansate de securitate și protecție prin criptare a informației.

image

Studenții au prețuri promoționale, Windows 8.1 Pro este comercializat la 255 de lei, adică puțin peste 50 EUR. Cu o mică mențiune:

Această reducere doar pentru studenți necesită verificarea calității de student înainte de achiziționare. Se limitează la cinci (5) exemplare ale acestui articol pentru o perioadă de 12 luni.*

Windows 8.1 vine să finiseze prima versiune a sistemului de operare hibrid aducând printre multe alte schimbări două elemente fundamentale: e mai rapid și readuce opțiunea de a boot direct pe desktop-ul clasic. Rămâne activ ecranul cu Windows Tiles, doar că se poate seta ca sistemul de operare să pornească direct în vechiul desktop. Și reapare și butonul START, asta pentru cei ce nu se pot despărți de el.

În magazinele din România Windows 8.1 poate fi achiziționat preinstalat pe o colecție amplă de laptop-uri clasice și hibride (cu ecran touch) și tablete.

Cerințele minime de sistem pentru Windows 8.1 sunt aceleași ca pe Windows 8: cu alte cuvinte dacă aveți un sistem ce poate rula Windows 8 sau Windows 7, el va merge excelent pe Windows 8.1.

Mai exact:

  • CPU: 1 GHz sau mai bun cu suport pentru PAE, NX și SSE2
  • RAM: 1 GB (32-bit) sau 2 GB (64-bit)
  • Spațiu pe disc: 16 GB (32-bit) sau 20 GB (64-bit)
  • Placă grafică: compatibiliă Microsoft DirectX 9 cu driver WDDM

Și dacă tot am vorbit despre Windows 8.1 în România, cred că merită să amintesc și câteva aplicații românești ce pot fi descărcate din Windows Store.

Trip Journal

Aplicația Trip Journal este perfecta pentru planificarea următoarei vacanțe – îți poți documenta toate experiențele, să-ți urmărești itinerariul în timp real și fără să pierzi vreun moment important al călătoriei. Ai parte de statistici precum distanța parcursă, timpul scurs și harta locațiilor vizitate. Toate așezate sub forma unui jurnal cool.

Poți de asemenea adăuga informații cu coordonate precum destinațiile vizitate, fotografii relevante, clipuri video, comentarii sau post-uri de pe blog.

clip_image002
Tren Calator

Dacă încă nu ai mașină sau pur și simplu îți place să călătorești cu trenul, tocmai ți-ai găsit un prieten de nădejde. Tren Călător te ajută cu traseele companiilor CFR Călători, Transferoviar Călători, RegionTrans, Regional s.a.

 

clip_image004

 

Romanian Roads

Dacă pleci la drum și nu vrei să ai surprize neplăcute, aplicația Romanian Roads te ajută cu cele mai noi informații despre starea drumurilor din România.

 

 

clip_image006
 

Hppy

Motivația și starea de spirit a echipei sunt foarte importante. Cu Hppy poți urmări nivelul de satisfacție al echipei pe care o gestionezi în 3 pași simpli. În plus, primești feedback valoros referitor la blocajele din echipa și problemele demotivante ale angajaților.

 

 

clip_image008

Ski Romania

Fii la curent cu informațiile de care ai nevoie când dorești să mergi la ski sau snowboard. Aplicația îți oferă informații referitoare la starea pârtiilor, nivelul de dificultate și condițiile meteo.

clip_image010
Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

4 COMENTARII

  1. Windows 8.1 inca nu este gata , dupa ce am facut actualizarea sim magazinul lor calculatorul a inceput sa se comporte ciudat in sensul ca ie 11 nu accepta psgina de pornire si nici nu se conecteaza la net in condițiile in care chrome isi face treaba perfect , dupa o cadere de curent a crapat si windozul meu in condițiile in csre 8 nu avea nici o problema cu asta . 8.1 nu aste stabil si are destule bube . Imi pate rau de aplicatiile de mail si altele mult îmbunătățite . Cand va fi gata voi trece la el pana atunci am reinstalat 8.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep