HomeFeaturedFocusGoogle renunță la Active Sync pentru GMAIL. Primii afectati sunt utilizatorii de...

Google renunță la Active Sync pentru GMAIL. Primii afectati sunt utilizatorii de Windows Phone

image

Începând cu 1 februarie 2013 nu vă mai bazați pe sincronizarea email-ului, a contactelor și a calendarului din GMAIL via Active Sync pentru că Google s-a decis să închidă serviciul. Asta dacă sunteți un utilizator al serviciului gratuit, cele din zona Google Apps for Business, Government and Education fiind neafectate de decizie.

Mișcarea nu cred că surprinde pe nimeni, mai puțin Microsoft: începând cu luna septembrie a anului trecut Google și-a creat un sistem gratuit, standardizat pentru sincronizarea datelor pe mobil: CardDAV pentru calendar, email (via IMAP). Cum cota de piață a Android și iOS, două platforme care au deja suport pentru așa ceva este dominantă, decizia a de mai ține în viață sincronizarea ActiveSync și a plăti sume importante către Microsoft, nu se mai justifică. Acum câțiva ani când Nokia cu Symbian și RIM cu BlackBerry era o piață interesantă ce avea nevoie de așa ceva pentru folosirea conturilor GMAIL în mediul corporate trebuia să fie susținută și ca atare Google a decis că merită să plătească licențele. Acum, investiția nu se mai justifică.

Deși Google estimează că impactul în piață nu va fi important, lucrurile nu stau chiar așa. Sunt destul de mulți utilizatori care, la fel ca și mine, se bazau pe unitatea dată de sincronizarea via Active Sync a contului de GMAIL pentru a avea contactele unificate pe mai multe aparate Android, iOS respectiv Windows Phone. Odată cu încetarea oferirii serviciului acest lucru nu va mai fi posibil.

Cei care vor avea cel mai mult de suferit sunt viitorii posesori de Windows Phone ce au contul principal de email pe GMAIL. Fără Active Sync nu au în momentul de față o soluție prin care să sincronizeze email, calendar și contacte.

E și o veste bună: cei ce folosesc deja serviciul îl vor putea folosi și de acum înainte. După 1 februarie 2013 nu mai sunt permise activarea de conturi noi via Active Sync.

What will happen if I keep using Google Sync after January 30, 2013?

The service will continue to work for existing Google Sync devices. Google Sync will continue to work, be supported, and take new sign-ups for Google Apps for Business, Education, and Government customers.

Alternative? Puteți migra cu conținutul spre un serviciu ce știe încă Active Sync – Outlook.com de exemplu sau găsiți alternative de sincronizare.

via Google

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

3 COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep