HomeFeaturedFocusKitKat se intareste, JellyBeans avem destule, dar zaharul e daunator

KitKat se intareste, JellyBeans avem destule, dar zaharul e daunator

Mai țineți minte radiografia făcută versiunilor sistemului de operare al Google, cu aproximativ o lună în urmă, ocazie cu care am devorat tot decorul fotografiei mele? Ei bine, la 30 de zile distanță, dinamica este interesantă, motiv suficient de puternic pentru a mă determina să v-o prezint și vouă.

Ultima versiune de Android, KitKat-ul, căștigă procente. Lucru mai mult decât firesc, până la urmă. De la 17,9 procente, ajunge la 20,9 procente. Motiv suficient de sărbătoare pentru Google, pe motiv că bariera psihologică de 20% a fost depășită. Cifrele însă sunt ușor ciudate odată ce reușim să depășim cea mai nouă versiune. Odată pentru că Gingerbread crește!?!?!? E drept, timid, cu o zecime de procent, dar parcă tot nu este în regulă. Eu nu reușesc să înțeleg de unde și aș fi tare curios să aflu o reacție Google. De fapt, există scuza faptului că datele sunt colectate de la cei care accesează Play Store-ul. Se pare că băieții cu telefoane vechi au fost mai activi în instalarea de aplicații.

android procents

În schimb, mi se pare firească și naturală scăderea lui Ice Cream Sandwich, până la 10,6 procente. Marele rival pentru KitKat, Jelly Bean pierde ceva teren, ajungând la un total de 54,2 procente. Lucru care arată că mai este drum lung pentru KitKat până la înscăunare, dacă aceasta se va întâmpla vreodată.

Peste încă o lună, vom vedea dacă această dinamică se păstrează sau a fost accidentală.

via Google

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep