HomeFeaturedFocusSerioux Symbiosis X4: cinci argumente in favoarea unui phablet

Serioux Symbiosis X4: cinci argumente in favoarea unui phablet

De aproape trei săptămâni folosesc pe post de al doilea telefon phablet-ul celor de la Serioux, modelul Symbiosis X4. Celălalt telefon cu care mă joc este un Prestigio MultiPhone 7500, dar asta este o altă poveste. Am plecat destul de sceptic la drum cu Symbiosis-ul, datorită dimensiunii mari (telefonul are un display de 6 inchi, specificaţiile complete le puteţi găsi aici), dar şi din cauza experienţelor neplăcute legate de dimensiune, pe care le-am avut cu HTC One Max şi cu Samsung Galaxy Note 3. Numai că atunci nu am petrecut mai mult de o săptămână cu fiecare dintre cele două phablet-uri.

Acum, după trei săptămâni, parcă nu mai e dracul atât de negru. Chiar dacă rămâne marele inconvenient al dimensiunii, acesta nu mai este dat de aspect, de senzaţia nefamiliară din momentele în care vorbeşti la telefon şi nici măcar de privirile mai insistente ale oamenilor de pe stradă (unele curioase, altele ironice), atunci când stai cu ditamai device-ul la ureche. Rămâne doar marele mister al răspunsului la întrebarea „eu unde o să ţin monstrul ăsta?”, pe care eu, un mare şi convins nepurtător de poşetă, borsetă şi alte accesorii metrosexuale, hipstereşti sau cum mai vreţi voi să le numiţi, nu am reuşit să îl elimin. Chiar nu văd, odată cu venirea verii, cum ar aborda o persoană îmbrăcată în blugi (normali, nici măcar slim-fit-ul atât de popular în ultima vreme) şi tricou aceasă dilemă. Noroc că nu trebuie să îmi bat foarte mult capul cu această chestiune, pentru că, prin amabilitatea celor de la Serioux, Symbiosis X4 va pleca, sub formă de premiu la un concurs viitor, către unul din cititorii noştri. Nu are decât să îşi bată el capul cu această spinoasă problemă şi să îmi spună şi mie ce soluţie a găsit. Am spus-o eu odată, mai în glumă, că bărbaţii vor avea nevoie de poşetă, dar acum începe să mă înspăimânte această perspectivă.

IMG_20140411_101808

Revenind la discuţia iniţială, odată cu utilizarea mai intensă şi permanentă a unui phablet, am realizat că există şi argumente în favoarea unui device de dimensiuni mari. O să le ating pe cele mai importante, în viziunea mea, cu speranţa că vor reprezenta o mână de ajutor pentru aceia aflaţi în cumpănă între un smartphone de dimensiuni normale (până la 5 inchi în accepţiunea mea) şi un phablet (5,9 – 6 inchi).

Dimensiunea ecranului

Dacă a existat vreodată un semn de întrebare cât de mic, legat de beneficiile unui display mare în activităţile cotidiene la care folosim un smartphone (cu excepţia convorbirilor telefonice), permiteţi-mi să îl înlătur. Fie că vorbim de mail-uri, de navigarea pe internet sau de Facebook şi alte canale social media, ca să nu mai vorbim de conţinutul multimedia, pe un ecran mare totul arată mai bine. Evident, contează şi calitatea display-ului, iar Serioux Symbiosis X4 se descurcă bine la acest capitol.

IMG_20140411_101643

Cât timp sunt în casă, ţin telefoanele unul lângă celălalt. Mi-am dezvoltat un reflex involuntar ca, atunci când vroiam să verific mail-urile sau să intru pe Facebook, să iau întotdeauna X4-ul. Pentru citit, chiar şi articole mai scurte (fără să mai pomenim cazul în care este vorba despre o carte în format digital), 6 inchi este o dimensiune perfectă pentru ecran, ţinînd cont de faptul că vorbim de un smartphone.

OK, suferă la capitolul gaming, testat pe un Asphalt 8, dar este din cauza configurației. Senzația este evident mai plăcută pe un ecran mai mare, dar, dacă optați pentru un phablet doar pentru jocuri, vă recomand o atenție sporită la specificațiile acestuia.

IMG_20140505_105421

Autonomia

Mitul conform căruia un ecran mare consumă mai repede bacteria şi de aici rezultă o autonomie scăzută pentru un phablet, este total fals. O combinaţie corectă de ecran şi accumulator poate să facă minuni. Iar Serioux pare să fi găsit această pereche ideală cu al său display IPS HD de 6 inchi susținut de un acumulator de 2500 mAh, astfel încât autonomia lui Symbiosis X4 este una dintre marile surprize plăcute pe care acest phablet mi le-a rezervat. Utilizat în mod lejer, telefonul a avut o autonomie şi de trei zile şi jumătate.

Chiar şi într-un ritm mai susţinut, care a implicat fotografii, rularea unui film întreg, de două ore şi jumătate, nişte convorbiri şi o căutare acerbă de semnal, pentru că sunt într-o zonă în care Vodafone-ul nu s-a prea omorât cu grija pentru clienţii săi, Symbiosis X4 mai avea 64% din baterie, după ce a pornit ziua cu o încărcare completă. Dovada este disponibilă în screenshot-ul de mai jos.

Screenshot_2014-05-01-19-09-37

Camera

Una dintre cele mai mari diferenţe dintre un phablet şi o tabletă mică este, după părerea mea, grija pentru camera foto. Aşa că dacă vă închipuiţi că un producător de telefoane de dimensiuni mari va neglija camera foto, la fel ca în situaţia tabletelor, vă înşelaţi. Şi, dacă era cât de cât normal ca în cazul lui Samsung Galaxy Note 3 camera foto să impresioneze şi să rămână şi acum una dintre cele mai bune cu care m-am jucat, prin prisma fotografiilor realizate, mirarea este cu atât mai mare în situaţia lui Serioux Symbiosis X4, care se descurcă mult peste aşteptările mele la acest capitol.

Veţi mai jos câteva exemple de fotografii şi un clip video, ca să vedeţi că nu sunt vorbe goale. Cu mici probleme în interior, telefonul se descurcă remarcabil în lumină naturală, mai ales în zilele însorite. Astfel că, adoptarea unui phablet în locul unui smartphone normal nu vă va priva deloc de avantajele unei camera photo decente, cu care să îţi poţi arăta sau share-ui fotografiile fără ruşine.

IMG_20140501_130542_1

IMG_20140501_130455

IMG_20140502_103914_1

IMG_20140502_102526_1

IMG_20140427_112542

IMG_20140502_130852_1

În cazul lui Serioux Symbiosis X4, funționează foarte bine și HDR-ul, după cum se poate observa din cele două fotografii comparative, prima fără HDR și cea de doua cu HDR-ul pornit.

IMG_20140501_130525

IMG_20140501_130525_1

Și, deasemenea, sunt prezente toate funcțiile software cu ajutorul cărora se pot edita fotografiile realizate.

IMG_20140501_131122

Înclinaţia către business

În speţă, Office-ul. Nu îmi aparţine mie această observaţie, dar a fost binevenită. La o discuţie cu un prieten care foloseşte foarte mult Office-ul direct pe smartphone, o persoană dinamică, aflată în mişcare, cu o nevoie permanentă de a consulta nişte tabele Excel cu rapoarte financiare şi actualmente posesor de BlackBerry Z10 (da, încă mai există şi de ăştia!), am aflat întâmplător că uneori manevrarea unui fişier Excel cu mai multe sheet-uri, poate fi un adevărat chin.

Am scos pe masă Symbiosis-ul X4 şi reacţia nu a întârziat. Da, este mare, chiar imens în comparaţie cu Z10-le, dar alta era experienţa cu Excel-ul respectiv. Iar unul dintre marile beneficii ale unui display mare pentru utilizatorii de aplicaţii de tip Office este tastatura software pe măsură. Care atrage după sine o uşurinţă în scrierea de texte, odată depăşită o scurtă perioadă de acomodare.

IMG_20140505_105331

Acomodarea cu dimensiunea mai mare

Tocmai această perioadă destul de scurtă de acomodare, pomenită mai sus, se poate transforma destul de repede într-un argument în favoarea unu phablet. Cu o dimensiune mult mai acceptabilă decât o tabletă de 7 inchi (chiar dacă exemplul folosit de mine în fotografii, un Evolio EvoTab HD, nu este cel mai fericit) şi destul de mare în comparaţie cu un smartphone normal, aşa cum am definit eu, în opinia mea, normalitatea ceva mai sus, phabletul nu ar trebui să sperie pe nimeni.

IMG_20140505_105550

Durează ceva mai bine de o săptămână şi tocmai aici este meritul lui Serioux Symbiosis X4, cu care am avut o experienţă mai lungă decât cu restul phablet-urilor cu care m-am mai jucat şi care se situează în altă gamă de preţ. Iar Symbiosis X4 vă poate permite, prin prisma preţului mai mult decât decent pe care îl are, să experimentaţi şi să înlăturaţi acea senzaţie de inconfort daţă de primele contacte cu un phablet. Bineînțeles, Serioux-ul nostru nu este cel mai fericit exemplu. Cu ceva mai multa grijă la margini și la construcția acestui gadget, senzația de dimensiune exagerată ar putea fi mult diminuată.

Ca și concluzie, atâta timp cât dimensiunea este o problemă peste care nu puteți trece, recomandarea mea este să rămâneți la un smartphone normal din punctul ăsta de vedere. Normal, în accepțiunea mea, înseamnă 5 inchi cu margini cât mai subțiri. Motiv pentru care, îmi place de mor și Prestigio MultiPhone 7500, dar, așa cum am spus, asta este o altă poveste. Normalitatea asta este, însă, subiectivă. Am întâlnit multe persoane care consideră normalitate iPhone 4 sau 4s. Eu îl consider mic, dar este doar o opinie personală.

IMG_0398

Dacă însă, ezitați între un smartphone și un phablet, dacă ați avut măcar o senzație de curiozitate atunci când ați ținut în mână un telefon mare și nici decum una de respingere instantă la adresa acestui device, dar mai ales dacă restul argumentelor aduse de mine au reuşit să vă convingă cât de cât, ar fi şi păcat să vă împiedicaţi doar de problematica dimensiunii, chiar dacă ea reprezintă principala (şi cam singura) barieră în calea relaţiei unui utilizator cu un phablet. Că este Symbiosis X4, tocmai pentru raportul său preţ/calitate extreme de corect, sau este unul dintre reprezentanţii premium (cu Galaxy Note 3 în faţa lui HTC One Max, în opinie personală) ai acestei categorii mai tinere a marelui grup numit smartphone, un phablet poate deveni o opţiune serioasă.

Şi tare cred că, în viitor, ele vor fi mult mai frecvente, îmbrăţişate de un număr tot mai mare de utilizatori. Tocmai de aceea, dacă aveţi un răspuns la problematica ridicată mai sus, cu ţinutul acestui telefon, dar care exclude poşeta, chiar v-aş ruga, la modul serios, să mi-l împărtăşiţi şi mie!

3 COMENTARII

  1. pacat de bani pe care ii vei da pe porcaria asta de serious simbyosis x4.nu e bun decit pus priptea sub piciorul mesei.dun toate punctele de vedere e o mare porcarie.dc il gasesti pe jos,nu te apleca dupa el.te ostenesti degeaba,nu merita.

  2. De ce nu scrii nimic deszpre memoria interna ( libera )care este de cateva sute ( 2-3 ) de MB ?? Practic mai mult de 5-9 apps nu poti pune.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep