Ne referim aici în special la nevăzători, dar se pot aplica și la alte categorii de persoane cu dizabilități. Și pentru că nu este primul efort al companiei coreene în această direcție, ce telefon ar fi fost mai potrivit pentru aceste accesorii, dacă nu Samsung Galaxy Core Advance. Un low entry cu anumite funcționalități deja gândite pentru acest target, butoanele fizice fiind cele mai evidente.
Și dacă, despre telefonul lansat de Samsung în Decembrie anul trecut nu sunt prea multe de spus (un display de 4,7 inchi și 480 x 800 pixeli, un dual-core de 1,2 GHz, 1 GB de memorie RAM și 8GB de memorie internă), hai să ne oprim asupra primului accesoriu. O carcasă care folosește ultrasunete pentru a detecta obiectele din jur, pe o rază de doi metri, informație pe care o transmite utilizatorului prin vibrații sau alerte vorbite. Se numește Ultrasonic Cover și merge, evident, înspre persoanele nevăzătoare.
Tot în ajutorul acestora, dar și al celor cu anumite deficiențe de vedere sau locomotorii vine și Optical Scan Stand, care își activează funcția OCR și transmite, sub forma unor pasaje cititie, informația scrisă aflată în fața scannerului.
Voice Labeles sunt niște mici etichete care, pe baza NFC-ului, vor permite utilizatorului să primească informații în formă vocală despre diferite aparate din casă, pe baza unor înregistrări făcute de acesta. Spre exemplu, pot fi înregistrate instrucțiunile de folosire ale unui aparat electrocasnic, care pot fi apoi redate ori de câte ori este nevoie.
Ca de atâtea ori când am asistat la folosirea tehnologiei pentru anumite zone ale medicinei, iar situațiile pe care încearcă să le ușureze Samsung cu aceste device-uri sunt conexe medicinei, mă declar foarte încântat de eforturile depuse și de rezultatele care pot ușura viața multor persoane. Și, având în vedere că îmi place și ATIV SE, proiectul Samsung pe Windows Phone, pot spune că, cel puțin săptămâna asta, Samsung se numără printre preferații mei!
via Samsung