Și odată cu acest anunț, făcut în cadrul unui eveniment organizat de compania din Redmont la MWC, ne dă apă la moară să speculăm că se face un prim pas, mic, ce-i drept, înspre primul smartphone cu Windows Phone din portofoliul unui “producător” autohton.
Spun asta pentru că, pe lângă nume celebre care se regăsesc în lista Microsoft, unele noi, altele revenind la Windows Phone după perioade lungi de pauză, ca de exemplu LG sau ZTE, avem și un nume mai apropiat de noi, geografic vorbind, care a fost pe buzele multora în ultima vreme. Este vorba despre Gionee, producătorul hardware-ului folosit de Allview.
Pare puțin probabil, dată fiind cota de piață actuală, ca Allview să încerce un smartphone cu Windows Phone, mai ales că au și ceva motive de îngrijorare în ultima vreme, dar, așa cum am spus mai sus, un prim mic pas a fost făcut.
via Engadget