În condițiile în care, piața de PC-uri își continuă trend-ul descrescător la nivel global, și aproape toți marii jucători sunt aliniați la acesta, meritele Lenovo sunt cu atât mai mari. Pe lângă faptul că își continuă supremația în clasamentul producătorilor, cu un procentaj de 18,1% cotă de piață în ultimul trimestrul al anului trecut, a reușit și o creștere de 6,6 procente față de perioada similară a anului trecut. Cifrele provin dintr-un studiu Gartner, care pune scăderea pieței de PC-uri la nivel global, cu 6,9 procente, pe seama țărilor din zona Asia-Pacific.
Pe locul doi al clasamentului se situează HP, care cu un an în urmă conducea această competiție, dar care n-a reușit să se înoate împotriva curentului și care acum deține 16,4 procente din cota de piață. Partea interesantă o remarcăm totuși de-abia la ultima poziție a podiumului, acolo unde vedem că Dell este singura companie care a mai reușit o creștere, de 6,2 procente, de la 10,4% cotă de piață acum un an, la 11,8% din totalul vânzărilor globale, în Q3 din 2013. Să îi fi prins bine revenirea lui Michael Dell?
Topul mai reflectă și o realitate economică ce nu mai reprezintă un secret pentru nimeni: Statele Unite și China “au pâinea și cuțitul” la nivel global!
via Engadget