Și prin organizat o să vă rog să înțelegeți cu o armată de aparate, toate cu specificații destul de îndrăznețe, care să satisfacă toate preferințele de dimensiune (și nu numai) ale consumatorilor. Acest așa-zis atac se întâmplă la doar o lună după ce am văzut același Nubia punând un picior timid dar sigur pe țărmul Statelor Unite, cu modelul Nubia Z5 mini, lansat inițial în China.
Așa că, urmând acest model, este posibil ca și noua gamă de la Nubia, lansată pentru moment doar în Chine, să fie disponibilă și pe alte piețe la un moment dat. În ordinea numerelor de pe tricou, pentru că rana lăsată de fotbalul nostru încă mai sângerează, Nubia afișează următoarea formulă: Nubia Z5S, Nubia Z5S mini, Nubia Z5S LTE și Nubia Z5S mini LTE.
În aceeași ordine, o să îi analizăm rapid. Z5S vine cu un procesor Snapdragon 800 SoC la 2,3 GHz, o cameră de 13 megapixeli, un display de 5 inchi și 1080p rezoluție, 2GB de memorie RAM, un acumulator de 2300 mAh. Varianta de 32 GB cu tot cu LTE (Z5S LTE), costă aproximativ 570 dolari, iar cea fără LTE și cu doar 16 GB de memorie internă este aproximativ 330 dolari.
Frații mai mici, de doar 4,7 inchi la display (720p), vin cu procesor Snapdragon 600, un quad-core la 1,7 GHz, memorie RAM de 2 GB, cameră foto de 13 megapixeli și un acumulator de 2000 mAh. Varianta cu LTE și 32 GB de memorie internă costă aproximativ 390 dolari, iar cea fără LTE și cu doar 16 GB este doar 250 dolari.
Revenind la fenomenul fotbalistic atât de fierbinte zilele acestea, aș vrea să îi văd pe acești băieți jucând mai mult în deplasare. Poate fac măcar un amical și în România!
via Engadget