Aș fi vrut să vin cu un titlu mai agresiv, ceva gen “se ia la trântă” sau “intră în luptă”, dar dată fiind forma metrosexuală a celor două smartphone-uri, m-am oprit la ceva mai soft. Iar ideea cu dansul merge de minune, mai ales având în vedere rotunjimile complementare ale celor două telefoane. Și propun să ne oprim aici cu figurile de stil, înainte ca imaginația să înceapă să zburde pe câmpii.
Spre deosebire de competitorul Galaxy Round, care își etalează rotunjimea (fiind concav, i-am putea spune rotunjimea negativă) pe lățime, LG a venit cu o idee diferită. Erau oblicați să vină cu ceva nou în această luptă surdă și seculară cu Samsung. Aș putea spune că au găsit abordarea mai fericită, curbura telefonului pe lungime având un sens atunci când acesta este ținut la ureche în timpul convorbirii. Așa că îmi permit să spun că LG are un mic avantaj în acest meci.
Și dacă tot am spus că este o perioadă a leak-urilor, putem să ne delectăm cu câteva fotografii de presă “scăpate accidental”. Prea multe informații nu sunt cunoscute despre acest smartphone. Va avea un display de 6 inchi și va vedea lumina zile luna următoare. Și, mă hazardez eu să spun, în ciuda numelui, nu cred că va fi flexibil ci doar curbat.
via Engadget
Parca si Nexus S era putin curbat, pe atunci ii spuneau “Contour Display”