Cu destul de multă vreme în urmă, îmi propuneam să experimentez şi eu câte ceva din tainele Windows Phone, sistemul de operare despre care auzisem destul de multe, dar pe care nu mai avusesem şansa să îl butonez. Ocazia perfectă a reprezentat-o un Lumia 720 primit de la Nokia România, care, roşu fiind, m-a cucerit instant şi contextul în care acesta a nimerit la noi într-o perioadă extrem de aglomerată. Nu avea Ionuţ atâtea SIM-uri, câte telefoane avea de testat. Doar de la Nokia au venit într-o perioadă relativ scurtă acest Lumia 720, Lumia 920, sau mult-râvnitul Nokia Lumia 925. Cărora li s-a adăugat pe lista de Windows Phone și Huawei Ascend W1. Și asta fără să mai vorbim despre Androide.
Aşa că iată-mă dornic să încerc să gust din Windows Phone. Şi, deşi mi-am propus să mă bazez timp de o săptămână doar pe acest sistem de operare, au trecut două luni de zile şi încă nu îmi vine să ă despart de acest telefon. I-am sucit pe toate părţile camera foto într-un tur foto comparativ al Cetății Brașovului, l-am plimbat pe la concerte rock, ba chiar am încercat un comparativ de filmare cu BlackBerry Q10, ajutat fiind de LG Pocket Photo. Şi, cel puţin la partea de video, Nokia Lumia 720 este un telefon pe care te poţi baza le nevoie.
Revenind la experienţa Windows Phone, trebuie specificat în primul rând că, până la momentul începerii ei, am fost un utilizator exclusiv de Android. Tocmai de aceea, voi evidenţia câteva lucruri care îmi plac la Windows Phone şi câteva care nu au fost pe placul meu, printr-o comparaţie cu Android-ul, ajutat de bunul meu prieten, Huawei Ascend G510. Toate aceste opinii prin comparaţie trebuiesc privite prin perspectiva unui utilizator obişnuit, despre care am mai povestit şi cu alte ocazii.
Lucruri care îmi plac la Windows Phone
Primul lucru care m-a atras, a fost interfata cu tile-uri. Lăsând deoparte faptul că poate fi customizată ca paletă de culori, astfel încât să fie asortată cu culoarea aparatului, are marele avantaj de a permite accesul la un număr mare de aplicaţii frecvent folosite, dintr-un singur ecran, cu un simplu scroll. Este o chestie subiectivă, pentru că şi la Android le am la dispoţie tot cu un slide. Plusul Android-ului este dat de posibilitatea de a pune pe „primul ecran” şi widgeturi de dimensiuni mai mari. Probabil că este vorba despre obişnuinţă, dar îmi place să am AccuWeather mare şi vizibil încă de la deblocarea telefonului.
Al doilea lucru pe care l-am îndrăgit încă din prima zi de utilizare a fost agregarea contactelor şi modul de afişare al acestora. Indiferent că este vorba despre un număr de telefon din memoria SIM-ului, sau de un contact de pe Facebook, ele sunt prezentate în aceeaşi listă. Pentru contactele care au şi telefonul memorat şi cont de Facebook, se face o agregare a tuturor datelor şi ai opţiunea de apel sau de mesaj lăsat pe wall-ul de Facebook.
Modul de vizualizare a galeriei de fotografii sau filme din memoria telefonului, nu are cum să nu te cucerească. De la transformarea în fundal dinamic pentru această aplicaţie a propriilor fotografii şi până la faptul că permite vizualizarea, prin agregare, şi a fotografiilor şi albumelor de pe contul de Facebook, totul pare mult mai bine gândit decât în cazul Androidului.
Lucruri care îmi plac mai mult la Android
Dacă tot am pomenit de vreo două ori Facebook-ul, hai să începem tocmai cu aplicaţia pentru această reţea populară de socializare. Este mult mai aerisită, mai bine realizată din punct de vedere grafic şi mai intuitivă decât la Windows Phone – aici l-am f9losit mai mult integrat direct în sistemul de operare și nu în aplicația Facebook. De fapt, este mult mai aproape de versiunea de browser clasic.
Clientul standard de mail este un alt aspect la care prefer abordarea Android-ului. Iarăşi contribuie cumva şi faptul că utilizarea sa este intuitivă şi uşor de înţeles, că a devenit deja obișnuință, sau că schimbarea pe fundal negru este, cel puțin pentru mine, obositoare atunci când vine vorba de cititul mailurilor. Până m-a lămurit Ionuț că pot avea și pe Windows Phone email cu fundal alb (din email, settings, selecție cont și e bifează Use light background for email.
Meniurile de setări mi se par mai prietenoase în cazul Androidului, dar aici diferențele nu sunt foarte mari și cred că perioada de acomodare este una mai scurtă decât în cazul altor aspecte.
Lucruri care îmi plac la Nokia Lumia 720
Am păstrat pentru final vorbele despre eroul central al acestui articol. Lumia 720 este un telefon cinstit, care își face treaba cu prisosință. Că este bine închegat și carcasa de tip unibody se simte excelent în mână, nu are rost să mai vorbim. Materialul asigură o priză sigură și totuși finuță. Culoarea este o chestiune strict subiectivă.
Dar aspectul la care combinația Windows Phone și Nokia Lumia 720 a fost letal este cel legat de autonomie. Pur și simplu este surprinzător cum folosit din plin pentru convorbiri, mailuri, și fotografiat/filmat, telefonul reușește să reziste chiar și o săptămână între încărcări. Este drept, pe SIM-ul din el nu am transfer de date, dar wireless-ul este pornit permanent și acasă și la birou exista trafic destul. Nici măcar ședințele foto sau sesiunile de filmări nu au afectat acest interval generos.
Dacă e să subliniez și ceva care nu îmi place la Lumia 720, atunci acest lucru este prețul. Mi se pare un telefon ușor supraevaluat. Ca să vă faceți o idee, la o prelungire de abonament la Vodafone, pentru încă doi ani, Huawei Ascend G520 a ajuns să coste, după scăderea punctelor de fidelitate, 82 de lei. În aceleași condiții, dacă aș fi optat pentru Nokia Lumia 720 (ca și caracteristici hardware telefoanele sunt destul de apropiate), prețul ar fi fost undeva la 930 de lei. Puțin cam mare diferența totuși.
Așa încât, concluziile pe care le pot trage după două luni de utilizare sunt oareșcum în favoarea Windows Phone (deși încă nu m-aș desprinde cu totul de Android, așa că sunt fericit că am două abonamente), dar sunt sigur că Lumia 720 și-a adus un aport serios la formarea acestei opinii. Legat de Nokia, deși de multe ori am râs de persoanele fidele acestui brand (Salut Zsolt!), a demonstrat și cu acest model și sunt sigur că o face și cu altele, că încă mai știe să facă telefoane! Și sper să o facă și în noua eră în care intră!