Este acea perioadă în care datele financiare ale marilor companii încep să apară, lăsându-ne să avem o imagine despre situația acestora. Vorbim despre datele financiare pe primul trimestru al anului și o să vă propun să urmărim împreună cum stau două dintre companiile care își împart piața sistemelor de operare pe zona de mobile. Să sperăm că vom vedea și datele celui de-al treilea jucător de pe această piață.
O să începem cu Microsoft, care a înregistrat venituri de 20,49 miliarde de dolari în acest prim trimestru al anului și un profit net de 6,06 miliarde de dolari. O ușoară scădere față de trimestrul anterior, în care profitul înregistrat fusese de aproape 6,4 miliarde de dolari. Probabil că cifrele nu sunt tocmai cele așteptate, pentru că Peter Klein, CFO-ul companiei și-a anunțat plecarea din companie.
Cifrele celor de la Google nu sunt foarte îndepărtate. Venituri de 14 miliarde de dolari și un profit de 3,35 miliarde de dolari. Diferența apare însă la trend, pentru că Google vine cu o creștere de 31% la venituri și de 16 procente atunci când vine vorba de profit, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea este ce-i drept mai mică față de trimestrul anterior în ceea ce privește veniturile, dar ea se păstreză la nivelul profitabilității. Tocmai de aceea, atmosfera pare mai destinsă în cadrul acestei companii.
Cel mai probabil mâine vom avea și cifrele financiare ale celor de la Apple și atunci vom putea avea o imagine mai clară a situației acestor trei companii care își dispută piața sistemelor de operare pe zona de mobile. Important este să avem în vedere permanent care sunt diviziile și indirect sursele de venit pentru aceste companii, pentru ca această comparație să fie completă.
@bolovan: sa stii ca m-am gandit ca iti ridic o minge la fileu cu articolul asta! 🙂
@Pt ionut: vezi ca se poate face bani si din inovatie (ma rog…in mare parte inovatie…)…nu doar din bisnita cu patente si santajarea concurentei”?