Cei de la HTC arată că sunt determinați să își recâștige cota de piață pierdută cu orice preț. Și în încercarea de a-și arăta acea agresivitate cerută de Peter Chou, CEO-ul lor, încearcă să se adapteze la poiliticile comerciale ale concurenței care s-au dovedit inspirate. Una dintre aceste tactici, pe care cei de la Samsung, de pildă, o folosesc cu succes, este cea în care orice categorie de consumatori este țintită cu unul sau mai multe produse.
Și dacă cu HTC One merg clar către segmentul cel mai de sus, telefonul fiind unul dintre cele mai reușite de la momentul actual, iată că își face apariția și un Android low-cost, care merge evident către o altă categorie de utilizatori. Este vorba despre HTC Desire P, care etalează niște caracteristici tehnice destul de modeste pentru vremurile noastre. Mai exact, un ecran de 4.3 inchi WVGA, un procesor dual-core de 1Ghz, 768MB RAM (s-au zgârcit la 1GB), 4GB de memorie internă, Beats audio și o cameră foto de 8 megapixeli. Prețul pentru acest aparat este de aproximativ 360 de dolari, ceea ce îl face să fie nu foarte low-cost. Deocamdată este disponibil doar în Taiwan. Cel mai probabil însă, îl vom vedea și pe alte piețe, cu aceeași denumire sau cu un nume nou.
Adoptarea acestei tactici este una sanatoasă, cei de la Samsung au demonstrat acest lucru. Ducerea ei în extrema opusă însă, se poate dovedi o tactică destul de riscantă. Tocmai de aceea, numărul de terminale care se adresează fiecărei categorii de consumatori, trebuie destul de atent calculat. Sper ca cei de la HTC să reușească să găsească echilibrul prefect în această chestiune.
via Engadget
da clar asta. Cel mai bn ar fi sa scoata telefoane bune la preturi bune.
“ca au ambitii mari!”
Tocmai ii vad la televizor ca sponsori ai UEFA Champions League. E si asta un semn ca ai ambitii mari!
oricum htc a crescut mult in ultima vreme.