Am povestit de mai multe ori despre aria foarte largă de aplicabilitate pe care tehnologia de printare 3D o are, precum și despre anumite idei mai mult sau mai puțin fericite de folosire a acestei tehnologii.
Dacă în ceea ce privește generarea articolelor de îmbrăcăminte folosind această tehnică nu am avut foarte multe de obiectat, nu la fel s-a întâmplat în ceea ce privește hamburgerii fabricați prin printare 3D, cu care nu cred că m-aș împăca foarte ușor. Deși, la nevoie… cine știe!
Am vorbit mai apoi despre roboți generați din piese printate cu această tehnologie și ne întrebam cât va dura până când armate întregi de astfel de roboți vor putea fi controlate de către un singur individ. Probabil că nu foarte mult.
Singurul aspect la care am fost de acord că această tehnică trebuie folosită cât mai repede și are o utilitate evidentă, a fost și este medicina. Și aflăm prin intermediul celor de la Engadget că lucrurile par să se miște și în această direcție. Cercetătorii de la Universitatea Heriot-Watt din Scoția, împreună cu cei de la Roslin Cellab, un institut de cercetare a celulelor stem, au reușit să reproducă un cluster de celule stem umane embrionice, folosint tehnica de printare 3D. Având în vedere că se poate pleca de la celule stem ale oricărui pacient, care prezervă codul genetic al acestuia și în celulele rezultate, viitorul pentru această tehnologie este unul fericit.
Și asta pentru că se va putea ajunge inclusivla generarea prin printare 3D de organe pentru transplant, care elimină atât așteptarea unui donator compatibil cu pacientul, cât și riscul apariției complicațiilor datorate incompatibilității. Cu toate aceste perspective îmbucurătoare, cercetătorii implicați în proces au declarat că mai este drum lung până se va ajunge acolo. Însă lucrurile legate de această tehnologie, par să evolueze într-un ritm mult mai rapid, de aceea e bine să fim optimiști în această direcție.
Aici apare o alta problema cu printarea…sa nu uitam ca intr-un organ (fie el si politist) exista o varietate uriasa de substante. Mai mult, un organ (fie el si politist) ca sa fie acceptat de organism, trebuie sa corespunda pana la nivel atomic (vezi problemele pe care le au persoanele ce au suferit un transplant…si aici ma refer la cele care au primit un organ…si nu au dat)…pana la nivelul ala mai ii cale foarte lunga (aproape cu siguranta generatia mea nu mai apuca)…dar macar un prim pas ii facut.