Cei de la RIM doresc ca în momentul lansării noului sistem de operare să le poată oferi utilizatorilor săi o gamă de aplicații care să răspundă tuturor cerințelor.
În acest scop, se organizează o serie de evenimente dedicate în mod special dezvoltatorilor de aplicații pentru BlackBerry 10, care sunt stimulați financiar să își înscrie aplicațiile și jocurile în magazinul dedicat acestui sistem de operare. Chiar dacă suma cu care dezvoltatorii sunt “momiți” nu pare foarte mare (vorbim mai exact de 100 USD pentru fiecare aplicație validată), se pare că acțiunea are un succes mai mare decât se scontase inițial. În nici două zile (37.5 ore mai exact) s-a depășit bariera de 15.000 de aplicații.
Se pare că stimulentul care a condus la acest succes este reprezentat de promisiunea unui PlayBook pentru cei ce livrează între două și cinci aplicații, precum și tragerea la sorți pentru un BlackBerry 10 Dev Alfa pentru cei ce depășesc cinci aplicații validate. Interesant mod de a stimula dezvoltatorii, dar mai ales interesant succesul de care s-a bucurat. Rămân ca și sistemul de operare mult așteptat să fie la înălțime. Am văzut sistem de operare lansat, dar fără aplicații prea multe disponibile, iată că deocamdată avem aplicații fără sistem de operare.