HomeFeaturedFocusMotorola Edge 60 Stylus a fost anunțat oficial

Motorola Edge 60 Stylus a fost anunțat oficial

Motorola Edge 60 Stylus

Așa cum era programat, Motorola Edge 60 Stylus a avut parte de o prezentare oficială. Numele nu lasă loc de îndoieli, este un telefon din seria Edge 60 (alături de modelul Edge 60 Fusion), care se distinge prin suportul pentru stylus pe care îl oferă ecranul. Este totuși departe de a-i face concurență lui Galaxy S Ultra, pentru că în cazul Motorola vorbim despre un mid-range.

Și lucrul acesta este vizibil încă de la nivel de nucleu hardware. Avem un chipset Snapdragon 7s Gen 2 de la Qualcomm, care rulează în combinație cu o memorie RAM și o capacitate internă de stocare de 256 GB. Acumulatorul are o capacitate de 5000 mAh și se poate încărca cu 68W (un standard pentru Motorola). Există și suport pentru încărcarea wireless de 15W.

Sistemul de operare de pe Motorola Edge 60 Stylus este un Android 15.

Ecranul telefonului este un pOLED cu diagonală de 6.67 inchi. Integrează sub el cititorul de amprentă digitală, are o rezoluție fullHD+ (1220 x 2712 pixeli), o rată de refresh de 120 Hz și o luminozitate de top de 3000 niți. Este protejat cu o sticlă Gorilla Glass 3.

Un orificiu discret ascunde o cameră selfie de 32 MP. Pe partea din spate avem un sistem foto dual-camera, cu un senzor principal de 50 MP. Acesta este ajutat de un ultrawide de 13 MP.

Telefonul vine cu o certificare IP68 și respectă standardul militar MIL STD-810H. Este disponibil în două variante de culoare, Pantone Surf the Web și Pantone Gibraltar Sea. Ambele cu o textură ce imită pielea naturală.

Motorola Edge 60 Stylus este disponibil (din 23 aprilie) pe piața din India. Prețul de vânzare este de aproximativ 270 dolari.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep