
Săptămâna trecută cei de la Motorola au avut un eveniment consistent de lansare de produs. Am văzut deja detaliile despre Moto Razr 60 și Razr 60 Ultra. Este timpul să ne ocupăm puțin și de Motorola Edge 60 și Edge 60 Pro. Merită și ele câteva clipe de atenție, chiar și cu întârziere.
Cele două telefoane au destul de multe trăsături în comun. Ambele sunt echipate cu ecrane cu toate cele patru margini curbate, o premieră pentru acest producător. Este un ecran pOLED cu diagonală de 6.77 inchi, rezoluție de 2712 x 1220 pixeli și o rată de refresh de 120 Hz. Luminozitatea de top ajunge până la 4500 niți. Cititorul de amprentă digitală este integrat sub display, iar camera selfie are un senzor de 50 MP.

Și sistemul foto de pe spate este comun între Motorola Edge 60 și Edge 60 Pro. Senzorul principal este un Sony LYT-700C cu rezoluție de 50 MP. Este ajutat de un ultrawide de 50 MP și de un telephoto de 10 MP (zoom optic 3x).
De asemenea, avem în comun certificările IP68 și IP69, dar și standardul militar MIL STD-810H.
Diferențele apar la nivel de nucleu hardware. Modelul Pro se bazează pe un Dimensity 8350 de la MediaTek. Are memorii RAM de 8 GB sau de 12 GB, iar capacitatea internă de stocare poate fi de 256 GB sau de 512 GB. Bateria are 6000 mAh și se încarcă cu 90W. Există și suport pentru încărcarea wireless de 15W.
Modelul standard mizează pe un chipset Dimensity 7300, dar păstrează aceleași opțiuni pentru RAM și stocarea internă. Bateria are 5500 mAh și se încarcă cu 68W.
Vin în mai multe culori interesante, gândite în colaborare cu Pantone Institute și se mândresc cu mai multe funcții AI.
Ambele telefoane vor ajunge și în Europa. Deocamdată avem prețurile doar pentru Marea Britanie. Motorola Edge 60 pornește de la 380 lire. Iar Edge 60 Pro de la 600 lire. Pare un decalaj cam mare între ele, s-ar putea totuși ca informațiile comerciale să mai fie ajustate.
via GSM Arena