HomeFeaturedFocusPoco F7 Ultra și F7 Pro au fost anunțate oficial

Poco F7 Ultra și F7 Pro au fost anunțate oficial

Poco F7 Ultra
Poco F7 Pro

Cei de la Xiaomi au prezentat oficial două modele noi destul de așteptate de către fani. Poco F7 Ultra și F7 Pro au AND de flagship killer și asta le face suficient de atractive pentru pasionații de smartphpone. O să începem cu Ultra-ul, cel mai atractiv din punct de vedere tehnic. Și primul Ultra din portofoliul Poco.

Telefonul mizează pe chipset-ul de top Snapdragon 8 Elite. Aici nu a fost lăsat loc de compromisuri. Ba mai mult, este ajutat de un co-chip grafic dedicat (pe lângă GPU-ul de la Qualcomm), VisionBoost D7, cu rol în partea de gaming. Sunt două opțiuni de memorii. Prima cu 12 GB de RAM și stocare de 256 GB. Cea mai atractivă, cu 16 GB de RAM și memorie internă de 512 GB.

Acumulatorul are o capacitate de 5300 mAh și se poate încărca cu 120W (plus suport pentru încărcarea wireless de 50W). Și aici avem două chip-uri proprietare dedicate. Mai avem și un sistem de răcire ceva mai avansat. Sistemul de operare este un Android 15 cu interfața proprietară peste.

Poco F7 Ultra

Poco F7 Ultra este echipat cu un ecran OLED cu diagonală de 6.67 inchi. Un panel cu rată de refresh de 120 Hz și o rată de refresh de 1440 x 3200 pixeli. Luminozitatea de top este de 3200 niți, iar protecția este asigurată de o sticlă Poco Shield Glass. Cititorul de amprentă este integrat sub ecran, iar camera selfie are un senzor de 32 MP.

Pe spate găsim un sistem de trei camere foto. Senzorul principal are o rezoluție de 50 MP (Light Fusion 800). Este ajutat de un telephoto de 50 MP (zoom optic 2.5x) și de un ultrawide de 32 MP.

Poco F7 Ultra în versiunea 12 GB RAM + 256 GB, este disponibil la prețul de 3699 lei. Versiunea 12 GB RAM + 256 GB are un preț de 3699 lei. Promoțional, în perioada 27 martie – 10 aprilie, utilizatorii beneficiază de o reducere de 15% la ambele modele.

Poco F7 Pro

Ceva mai accesibil decât Poco F7 Ultra este modelul F7 Pro. Face și anumite concesii pentru a obține un preț mai mic. Chipset-ul este acum un Snapdragon 8 Gen 3, flagship-ul anului trecut de la Qualcomm. Memoria RAM pierde opțiunea de 16 GB, restul rămâne neschimbat aici.

Acumulatorul este mai mare (6000 mAh), dar mai lent (90W).

Sistemul de operare este tot Android 15 cu HyperOS 2 peste el. Sunt promise în cazul ambelor telefoane patru upgrade-uri majore pentru sistemul de operare și șase ani de patch-uri de securitate.

Ecranul are aceeași diagonală de 6.67 inchi. Însă este un panel mai slab (fullHD+, rată de refresh 120 Hz, luminozitate de top 1800 niți), protejat acum de o sticlă Gorilla Glass 7i.

Camera selfie este de doar 20 MP, iar pe spate rămâne neschimbat doar senzorul principal. Care acum este ajutat de un ultrawide de 8 MP.

Acum pare și mai logic ca F7 Pro să fie mai ieftin decât Poco F7 Ultra. Versiunea cu 12 GB RAM + 256 GB costă 2699 lei. Iar cea 12 GB RAM + 512 GB costă 2999 lei. Și aici este valabilă reducerea de 15% în perioada 27 martie – 10 aprilie.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep