
Peste doar două zile compania chineză va găzdui un eveniment destul de important. Eveniment la care va fi lansată noua generație de telefoane Pura (fosta serie P). Tot aici se pare că vom vedea și prima apariție a noului pliabil cu formă inedită, despre care am mai vorbit. Un telefon derivat din seria Pocket. Dar care se pare că nu va mai fi asociat la nivel de denumire comercială cu această familie. S-ar putea chiar să fie intregrat în seria Pura.
Cert este că noul pliabil cu aspect ratio inedit a fost subiectul unui scurt teasing realizat chiar de către CEO-ul Huawei, Richard Yu. Clipul în care acesta folosea viitorul pliabil a fost postat și pe canalele de social media ale companiei și ale CEO-ului.
Telefonul derivat din Pocket va avea un ecran interior de 6.48 inchi, cu un aspect ratio de 3:2 (sau 16:10). Mulți îl aseamănă cu un iPad mini. Va fi echipat și cu un ecran extern de 3.48 inchi.
Alte detalii despre telefon nu prea se știu pentru moment. Mai circulă o speculație conform căreia, senzorul foto principal va avea o rezoluție de 50 MP. În rest, liniște. Noroc că nu mai avem mult de așteptat.
via GSM Arena