
Ca să nu începi să te cerți cu AI-ul, mai bine dezactivezi ajustarea automată a volumului pe Amazon Alexa. De vreo câteva săptămâni am descoperit că Alexa modifică automat nivelul volumului pe speaker atunci când detectează zgomot intens și dacă la început mi s-a părut amuzant, în timp am ajuns să fiu deranjat de treaba asta – practic nu mai poți avea nicio discuție lângă Alexa, că se bagă efectiv peste tine.
În primă fază nu am știut despre ce e vorba – m-am gândit că e vreo funcție nouă adăugată de Amazon ca să facă experiența mai interesantă și trebuie să recunosc că în anumite situații e chiar ok să ai așa ceva. Dar nu mereu. Și din păcate, de cele mai multe ori începe să deranjeze.
Comenzile vocale de dezactivare a acestei opțiuni nu au funcționat și pentru că nu mi-am bătut capul să intru în aplicația de smartphone să văd setările, am rămas cu ‘opțiunea’ activă.
Partea bună este că se poate dezactiva și chiar foarte simplu: deschideți aplicația Amazon Alexa de pe smartphone, mergeți în Settings, de acolo identificați Voice Responses din Alexa Preferences, clic pe opțiunea Voice Responses și dezactivați Adaptive Volume.


O să îmi mulțumiți mai încolo.
Tot aici puteți dezactiva și altă funcție pe care Amazon o consideră interesantă: șoptitul. Dacă voi vorbiți încet, Alexa va face la fel. Treaba asta se întâmplă dacă aveți activă opțiunea Whisper Mode.