HomeFeaturedFocusRazer Barracuda X Chroma, căști de gaming cu multiple valențe

Razer Barracuda X Chroma, căști de gaming cu multiple valențe

Razer Barracuda X Chroma

V-ați gândit vreodată că este păcat ca perifericele de gaming, cele pe care le folosim asociate de cele mai multe ori unui PC de gaming să rămână prizoniere pe birou atunci când deținătorul lor nu se joacă. Că sunt accesorii destul de costisitoare și că ar fi potrivit să te poți bucura de ele și în afara sesiunilor de gaming? Se pare că cei de la Razer au gândit acest lucru și chiar au venit cu diverse soluții care să repare acest neajuns. Iar Razer Barracuda X Chroma reprezintă una dintre cele mai fericite rezolvări.

Portabilitate între mai multe platforme

Vorbim despre un headset de gaming over ear, care poate fi utilizat de către posesorul său și atunci când acesta călătorește, ca un set de căști wireless uzuale. Practic imersiunea pe care produsele Razer o aduc în zona de gaming este acum transpusă și în experiența audio din timpul călătoriilor sau al pauzelor.

Căștile de gaming, cu microfon încorporat, conectate la un PC de gaming, devin rapid căști wireless fără acel microfon fizic (acesta este detașabil), conectate la telefon, pentru o experiență muzicală la fel de imersivă. Rămâne gradul de confort și calitatea experienței audio, dar este adăugată acum în ecuație și portabilitatea caracteristică headset-urilor wireless dedicate telefonului.

Un buton dedicat asigură și o tranziție rapidă către telefon în timpul reprizelor intense de gaming. Dacă telefonul cu care căștile sunt împerecheate (Bluetooth) primește un apel, utilizatorul poate prelua apelul rapid, printr-un simplu dublu tap pe butonul dedicat.

Iar prin intermediul aplicației dedicate Razer Audio App, poate fi setat un mod do not disturb, care să nu permită apelurilor telefonice să interfereze cu experiența de gaming.

Tot în zona de portabilitate trebuie precizat că în pachetul standard vom găsi și o husă textilă pentru transportul căștilor atunci când ele nu sunt folosite.

Iluminare specifică gamingului

Un alt mare plus adus de Razer Barracuda X Chroma este păstrarea iluminării RGB Razer Chroma, specifică acestui brand. De fapt, este unul dintre elementele distinctive ale acestui produs, care a beneficiat printre ultimele din portofoliul Razer de acea iluminare caracteristică acestui brand.

Cele șase zone individuale de iluminare RGB de pe acest headset, pot fi personalitate cu ajutorul aplicațiilor dedicate Razer Chroma Studio sau Razer Audio App. Astfel, utilizatorii se pot bucura de o selecție bogată de efecte luminoase care se adaugă în mod fericit peste combinația deja existentă de experiență audio de calitate și conectivitatea pe mai multe platforme, respectiv portabilitatea facilă de la un mediu la altul.

Aplicațiile vin și cu câteva moduri de iluminat deja presetate, dar există și posibilitatea construirii unor scheme de iluminat proprii. Pentru ficare astfel de schemă se poate seta o intensitate a iluminării și se pot alege anumite culori care să fie folosite.

Pentru scenariile în care se dorește conservarea bateriei, tot sistemul de iluminat poate fi oprit. Trebuie spus aici că în cazul în care este folosit în mod permanent, autonomia scade la jumătate. Producătorul oferă o autonomie maximă de 70 de ore de experiență audio, care scade la aproximativ 30 de ore atunci când sunt folosite și luminile.

Conectivitate rapidă în mai multe platforme

Razer Barracuda X Chroma are marele atu de a fi echipat cu tehnologia proprietară SmartSwitch Dual Wireless. Astfel, headset-ul face tranziția între Razer HyperSpeed pentru sesiuni intense de gaming și Bluetooth pentru conectivitate în mișcare în mod rapid și lipsit de probleme. Lucru care asigură o experiență audio impecabilă pe toate dispozitivele, fără a fi nevoie de conectare repetată.

Păstrând același nivel ridicat în toate scenariile, pare a fi headset-ul ideal atât pentru acasă, cât și pentru utilizarea în mișcare.

Experiență audio superioară Razer

Sunetul este foarte important în timpul sesiunilor de gaming. Și pentru că Razer Barracuda X Chroma sunt căști ce pot fi folosite și în afara experienței de gaming, îi este oferită utilizatorului posibilitatea de a alege între patru profile audio predefinite.

Profilul Game ajuta la o distingere clară a zgomotelor de pași și a celor de arme. Este dedicat shooterelor. Profilul Movie este mai potrivit pentru jocurile de tip RPG, pentru că oferă o experiență audio imersivă. Profilul Music este construit pentru experiența audio din afara gamingului. În fine, profilul Custom poate fi configurat de către utilizator din aplicația dedicată.

Construcție și ergonomie

Pentru o pereche de căști over ear (și nu numai) este foarte importantă construcția și mai ales materialele folosite. Razer Barracuda X Chroma nu face rabat din acest punct de vedere. Pernuțele din spumă cu memorie sunt foarte comode pentru urechi, chiar și pentru perioadele mai lungi de utilizare. Iar materialul respirabil care le învelește, le protejează împotriva transpirației. Pentru că apare și acest factor în timpul sesiunilor de gaming intense emoțional.

Aceleași materiale au fost folosite și în interiorul headband-ului care unește cele două cupe, pentru a asigura o utilizare cât mai confortabilă. Headband-ul este reglabil, pentru a se adapta cât mai exact trăsăturilor utilizatorului. La acest lucru contribuie și posibilitatea de a roti cele două cupe pentru a nu genera disconfort.

Microfonul detașabil este un argument forte și el, face ca acest headset să fie mai confortabil în momentele în care utilizatorul ascultă muzică. Dar, în același timp, în timpul sesiunilor de gaming este nevoie de un microfon de calitate, care să asigure o comunicare fără cusur între membrii aceleiași echipe.

Soluția găsită pare să fie cea ideală. Și ca argument pentru calitatea superioară a unui astfel de microfon extern, trebuie spus că acesta folosește tehnologia proprietară HyperClear Cardioid Mic.

Autonomie îndestulătoare

Producătorul promite o autonomie de până la 70 de ore de utilizare între două încărcări. Acest timp poate fi obținut fără iluminarea RGB. În practică, după vreo șase zile de utilizare (cu tot cu iluminat RGB pornit), cu sesiuni de gaming de 2-3 ore în fiecare zi, autonomia a ajuns la 43%. Mi se pare un rezultat care te scapă de griji și nu lasă loc de emoții.

Mai mult, există și suport pentru încărcare rapidă. Doar 15 minute de încărcare asigură suficientă baterie pentru aproape șase ore de utilizare (fără iluminat). Din punctul de vedere al autonomiei, căștile punctează fără îndoială în zona de argumente PRO.

Preț de vânzare

În ceea ce privește prețul de vânzare, mi se pare că Razer Barracuda X Chroma reușește să rămână la un nivel competitiv. Nu doar pe segmentul de cășit de gaming, dar și în zona de căști audio over ear din segmentul ceva mai high-end. Prețul recomandat pentru partenerii Razer este de 140 euro. Chiar atractiv pentru un produs care se pretează mai multor scenarii de utilizare, așa cum am evidențiat ceva mai sus.

Deocamdată produsul este disponibil la un fel de precomandă pe site-ul companiei producătoare. Livrările încep chiar la finalul acestei săptămâni.

Concluzii

Razer Barracuda X Chroma este un produs inedit. Marele său argument mi se pare tocmai această versatilitate între mai multe scenarii de utilizare. Și modul rapid și eficient în care se poate trece de la gaming la un apel telefonic și invers. Cu toate feature-urile suplimentare pe care le-am expus mai sus.

Faptul că are un microfon de calitate superioară, dar care poate fi detașat atunci când nu este nevoie de el, reprezintă un alt argument forte. Și încă o dovadă a versatilității despre care vorbeam mai sus.

Construcția din elemente de calitate contribuie din plin la senzația de periferic de calitate, premium, care își aduce în mod clar aportul la o experiență audio superioară. Peste toate acestea vin și elementele specifice companiei și în general industriei de gaming, din zona de iluminare RGB. Care pot fi configurate și utilizate după bunul plac al utilizatorului.

Așa că avem de-a face cu un produs destinat gamerilor, dar care poate fi folosit și în afara ecosistemului de gaming. Tocmai acest aspect îl recomandă! Și brandul pe care îl poartă, unul consacrat în lumea jucătorilor profesionișit și amatori, care garantează printre altele și calitatea superioară a sunetului.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep