HomeMobileAndroidReview Google Pixel 9 Pro: când contează aspectul și utilitatea

Review Google Pixel 9 Pro: când contează aspectul și utilitatea

Google Pixel 9 Pro: cam ceea ce ar fi trebuit să fie seria Pixel cu mult timp în urmă!
Google Pixel 9 Pro: cam ceea ce ar fi trebuit să fie seria Pixel cu mult timp în urmă!

Google Pixel 9 Pro e primul smartphone realizat de Google despre care ajung să scriu după foarte multă vreme. Și nu pentru că nu aș fi avut în mână un astfel de produs, ci pentru că având o disponibilitate limitată în România, am considerat că nu are sens (deși știu că sunt mulți utilizatori care au ales să facă un efort și să își cumpere, în trecut, modele din afara țării). Și cumva mă bucur că am așteptat atât – Google Pixel 9 Pro este mai mult decât mi l-am imaginat. Înseamnă asta că își merită banii?

Vă invit să vedeți în cele ce urmează.

De la Nexus la Pixel

Pentru cine nu știe încă, mă simt nevoit să fac o precizare: Google a vrut să aibă un brand propriu de smartphone, care inițiat trebuia să fie acel model care aduce tot ce e mai bun din punct de vedere hardware ca să permită dezvoltatorilor de aplicații Android să facă teste concludente. Așa s-a născut ideea de Nexus phone (primele modele făcute de HTC, apoi de Samsung) care pe urmă s-a transformat în Pixel phone, doar că acum Pixel nu mai e aparat dedicat dezvoltatorilor de aplicații Android ci tuturor celor ce vor … altceva. În primul rând un aparat care să funcționeze fără probleme cu cea mai nouă versiune Android (și după cum știm, nu prea a ieșit asta în ultimii ani) și mai nou, o alternativă la toată pleiada de aparate Android, capabilă să ofere o experiență de utilizare similară cu cea dată de Apple pe iPhone.

Mă simt dator să fac această specificație pentru că din punctul meu de vedere, ceea e oferă acum Google cu Pixel 9 Pro mi se pare a fi cea mai curată experiență Android, adică ceea ce și-a propus Google.

Un design copiat evident după Apple

Anul acesta Google a lansat mai multe modele Pixel, încercând să acopere toată gama de forme pe care utilizatorii Android le au la dispoziție. Cumva, la fel ca alți producători, a ales să aducă seria ‘clasică’ în trei modele: Pixel 9, 9 Pro și 9 Pro XL plus un model Fold. După cum probabil intuiți, modelul Pro este mai ‘dotat’, adus probabil ca un competitor pentru seria iPhone Pro.

Am testat modelul Pixel 9 Pro, cu display de 6.3 inci, 128GB pentru stocare și 16 GB RAM, varianta Obsidian, care îmi și place cel mai mult. Este fix modelul de bază, cel pe care îl vor avea în vedere cei mai mulți dintre utilizatori.

Mi s-a părut interesant faptul că și Google, la fel ca Apple și Samsung au ales să ofere cutii (ieftine) făcute din material reciclabil în care pun doar telefonul și un cablu USB Type-C, fără căști sau încărcător. Dar pentru asta te taxează 1100 EUR și te aburesc că au făcut-o ca să contribuie la protejarea mediului înconjurător, iar tu, după ce ai cheltuit 1100 EUR pe telefon, ar trebui să te simți bine că le-ai dat lor bani și ai contribuit la bunăstarea planetei – e o treabă care îmi stătea de mult în minte și nu am apucat să o zic.

Revenind la Pixel 9 Pro: din punctul meu de vedere arată impecabil pe acest format … mic. Nici măcar nu trebuie să te chinui foarte tare ca să observi cât de mult seamănă cu iPhone-ul – e o treabă cu care deja ne-am obișnuit: Apple face ceva, ceilalți sar să îi copieze … pentru că se vinde.

Avem o carcasă din aluminiu cu sticlă pe față și pe spate (Gorilla Glass Victus 2), cu o dimensiune de 152.8 x 72 x 8.5 mm pentru un display de 6.3 inci. E doar puțin mai mare decât iPhone 15 Pro și oleacă mai greu (199 de grame). Surprinzător, aderența e bună și urmele de amprente nu sunt foarte vizibile – cel puțin pe modelul testat de mine.

Puteți observa că pe margine, metalul e întrerupt din când în când de bucăți de silicon, pentru a putea separa mai bine antenele.

Butoanele hardware de control pentru Pixel 9 Pro sunt poziționate pe partea din dreapta: cel de pornire/oprire mai sus plus cele de volum. Sunt ieșite foarte puțin peste nivelul carcasei, dar suficient cât să îți permită să le controlezi ușor.

În partea de jos avem fanta difuzorului, slot-ul USB Type-C pentru încărcare și transfer, o mică deschizătură pentru microfon și slot-ul pentru nano-SIM (telefonul are suport și pentru eSIM).

În timp ce în zona superioară design-ul e similar, având o singură fantă pentru microfon.

Observați și că toate colțurile sunt rotunjite.

Dacă în partea frontală lucrurile sunt simple, ceea ce impresionează este partea din spate: sistemul de camere foto (3 la număr) iese semnificativ peste nivelul carcasei – să zicem cu 50% din grosimea telefonului. Unii consideră acest lucru un inconvenient important – așa am zis și eu până să pun mâna pe telefon, moment în care mi-am dat seama că poate să fie o chestie utilă: îți sprijini degetul dedesubt și așa poți să ai o priză mai bună când folosești telefonul, mai ales la poze.

În rest spatele este curat și aspectul mat ține deoparte mare parte din amprente.

Display OLED excelent

Mergând mai departe, partea din față e dominată de excelentul display LTPO OLED de 6.3 inci. Acesta are suport pentru afișare la 120 Hz, HDR10+, cu valori foarte bune ale nivelului de luminozitate – am testat telefonul în soare puternic și ecranul se vede binișor. Problema e că ținut în soare (cel puțin modelul Obsidian) tinde să se încălzească semnificativ.

Display-ului lui Pixel 9 Pro permite o rezoluție de 1280 x 2856 pixeli (față de 1179 x 2556 de pe iPhone 15 Pro) și are și suport Always-on – l-am lăsat activele în primele zile de folosire însă după am renunțat pentru a mai scoate încă puțină autonomie.

Sub display se regăsește senzorul de amprentă, cu care nu am avut nici-un fel de probleme în perioada de testare. Și în zona superioară, pe centru, există pusă camera selfie.

Ce mai vreau să spun vizavi de display este că are culori naturale, bine definite, ce se disting foarte bine și la lumină naturală și în interior. Și display-ul are colțurile curbate, iar bordura este minimală.

Hardware, autonomie: platformă Tensor

Google se mândrește că a pus pe noile modele Pixel platforma sa Tensor – varianta G4 (făcută pe 4nm) în cazul seriei Pixel 9 Pro, construită cu un CPU cu Octa-core (1×3.1 GHz Cortex-X4 & 3×2.6 GHz Cortex-A720 & 4×1.92 GHz Cortex-A520) și un GPU Mali-G715 MC7. Plus cei 16GB RAM se descurcă foarte bine pentru utilizarea zilnică, în majoritatea aplicațiilor.

Ca de obicei, am decis să pun și niște benchmark-uri ca să îmi dau seama de puterea de procesare și după puține peripeții, a ieșit asta:

  • GeekBench 6 arată 1332 puncte în Single-Core și 3751 în Multi-Core
  • PC Mark Work 3 arată 12313 puncte
  • 3D Mark Wild Life arată 8787 puncte

Din punct de vedere al acestor benchmark-uri, Pixel 9 Pro are o viteză apropiată de un Galaxy Fold3 (Snapdragon 888) și chiar aproape de un Pixel 6a pentru GeekBench 6, respectiv un iPhone 13 pentru 3D Mark.

Există un addendum: Google nu permite instalare de benchmark-uri pe Pixel 9 Pro, așa că am luat pachetele din surse alternative și oricând aceste rezultate pot să fie contestate.

E clar că platforma Tensor G4 nu e optimizată pentru viteză pură, așa cum cer jocurile și măsoară benchmark-urile – și dacă ceea ce vă doriți de la un smartphone e fix asta, atunci Pixel 9 Pro nu e de voi. Simplu.

Și mai mult, atunci când Pixel 9 Pro începe să fie pus la treabă se va încălzi, uneori mai puternic alteori acceptabil și nu vorbesc doar despre jocuri. Se încinge dacă sunteți afară, vara, în soare și faceți poze multe sau filmați, aplicând algoritmii de optimizare a pozelor. Se încinge și dacă transferați masiv pe Wi-Fi (are suport pentru 802.11 a/b/g/n/ac/6e/7, tri-band) sau 5G (l-am testat exclusiv pe rețeaua Vodafone, aceștia fiind distribuitori oficiali în România).

Dar astea sunt chestii care pot să fie rezolvate prin niște update-uri – venind vorba de update-uri, mă întristează că Google vinde Pixel 9 Pro cu Android 14 și nici până acum nu a venit versiunea 15, deși ea e lansată oficial de ceva vreme către dezvoltatori. E drept, poți folosi versiunile beta, dar nu vă recomand să faceți așa ceva dacă vreți să aveți o experiență plăcută.

Revenind la performanța lui Pixel 9 Pro: așa cum am mai spus de nenumărate ori, nu vă bazați decizia de achiziție a unui smartphone doar pe rezultatele din benchmark-uri. Cu atât mai puțin atunci când vorbim de seria Pixel … aici este … altceva.

Adică nu ai probleme în a rula aplicațiile Android, ai un sistem de operare curat, în teorie optimizat pentru Pixel. Iar asta se vede în autonomie: Pixel 9 Pro ține liniștit o zi în utilizare normală, cu luminozitatea pusă pe modul automat, Wi-Fi și 5G active permanent.

În testul de baterie PC Mark Work 3 am avut 15 ore și 48 de minute de la 100 la 20%, o valoare foarte bună, dată de o baterie de 4700 mAh, cu suport de încărcare la 27W (55% în 30 de min) și 21//12W wireless cu Pixel Stand/încărcător Qi. În ciuda faptului că autonomia lui Pixel 9 Pro e una bună, cred că Google ar fi trebuit să aducă o tehnologie mai bună de încărcare rapidă.

Legat de hardware închei prin a spune că pe lângă autentificarea biometrică posibilă prin senzorul de amprentă de sub display și recunoașterea facială, Pixel 9 Pro mai are chestiile normale – accelerometru, giroscop, compas, barometru, senzor de proximitate – și în plus vine cu un termometru. Pe spatele telefonului, lângă LED-ul FLASH asociat sistemului de camere foto avem un senzor ce poate măsura temperatura – pielii sau a obiectelor, depinde de preferință. Mie nu mi se pare că ar fi o chestie utilă – aș fi preferat încărcare mai rapidă.

Și mai e ceva: Google a mai preluat ceva de la Apple – serviciul SOS prin satelit, care e disponibil pe Pixel 9 Pro și nu îmi e clar dacă merge și din România.

Foto: sistem cu trei camere, se descurcă foarte bine

În ultimii ani smartphone-urile Pixel ale Google s-au poziționat ca fiind eficiente în ceea ce privește partea de fotografie/filmare. La fel ca în cazul Apple, Google a combinat componenta hardware cu cea software, pentru a oferi utilizatorului obișnuit rezultate superioare.

Pixel 9 Pro beneficiază de un sistem foto construit cu 3 camere:

  • 50 MP, f/1.7, 25mm (wide), 1/1.31″, 1.2µm, dual pixel PDAF, OIS
  • 48 MP, f/2.8, 113mm (periscop telefoto), 1/2.55″, dual pixel PDAF, OIS, 5x optical zoom
  • 48 MP, f/1.7, 123˚ (ultrawide), 1/2.55″, dual pixel PDAF

plus o grămadă de elemente noi la nivel software care la final trebuie să ofere un singur lucru: deschizi telefonul, îndrepți camera către ce vrei să fotografiezi, eventual urmărești indicațiile de pe ecran, faci poza, lași software-ul să lucreze și te bucuri de rezultat.

În realitate situația este puțin … ish, că tot am văzut acest cuvânt ca fiind folosit tot mai des. Un fel de așa și așa.

M-am jucat cu sistemul foto de pe Pixel 9 Pro pe zi (soare puternic și întunecat) și noapte, iar concluzia este că da, își face treaba. Sunt mulțumit de rezultate, nu neapărat de cele propuse după toate editările automate.

În soare pozele ies excelente, cu multe detalii și culori bine realizate:

Iar pe lumină artificială, cu sau fără modul de noapte, rezultatele sunt din nou foarte bune:

Dar nu neapărat mai bune decât cele obținute cu Huawei 70 Pura sau iPhone 15 Pro. Îmi plac culorile și detaliile.

M-am distrat puțin și cu opțiunile AI de editare: introdus elemente în poze (deschizi poza din Photos, apeși pe butonul din dreapta jos ca să activezi Magic Editor, accepți să faci o copie în cloud a pozei curente și apoi îi spui lui Gemini cam cum vrei să modifice poza, adică să adauge sau să scoată chestii din ea. Cu puțin exercițiu ajungi să faci chestii deosebite.

Cum ar fi un OZN pe cer:

Sau un urs polar în pădurea de la Trei Brazi:

Sau poate vrei să scapi de oamenii din poză și să îi modifici fundalul:

Sau apelând la Add me, să faci niște compoziții interesante care îți permite să te adaugi în poze.

Și mai sunt câteva chestii interesante cum ar fi Action Pan sau Long Exposure cu care să creezi imagini complexe, dar pe care nu am avut răbdarea să le testez cum nici partea de filmare nu m-a atras.

Ce aș vrea să rețineți vizavi de Google Pixel 9 Pro în zona foto este că deși nu are parte de marketingul Apple, dacă studiați puțin opțiunile puse la dispoziție de Google peste calitatea foto, uneori veți obține niște rezultate excelente. Pun accentul pe uneori și trebuie să înțelegeți acest lucru: Google încă experimentează, lucrurile nu funcționează mereu așa cum v-ați dori, erorile AI-ului fiind vizibile foarte des.

Utilitate: Android curat, cursivitate și … AI

Și acum să trecem în zona de utilitate: după cum deja am spus, când vorbim despre Pixel 9 Pro nu vorbim despre performanță, vorbim despre aspect (unul deosebit) și despre utilitate: cât de ușor poate fi folosit, ce chestii cool îți oferă.

Seria de smartphone-uri Pixel e singura care beneficiază de 7 actualizări de Android! Cu asta vorbim de o treabă similară cu ceea ce oferă Apple pe iPhone, cu mențiunea că Pixel 9 Pro nu vine cu cea mai nouă versiune de Android și nici până acum nu a primit actualizarea. Mă aștept ca până la finalul lunii să se întâmple asta.

Însă varianta de Android disponibilă pe Pixel e cea mai curată, eram tentat să zic că și fără bloatware, dar asta depinde de fiecare cum vede lucrurile. Google pune pe Pixel toate aplicațiile sale, presupunând că utilizatorul va dori să le folosească – partea bună este că le poți dezinstala ușor și ai Play Store din care să pui ce îți dorești. Încă de pe vremea când foloseam aparatele HTC am încercat să am o interfață curată și cred că shell-ul Pixel Launcher e cea mai bună soluție, de aceea îl folosesc mereu. Aici e instalat implicit, merge foarte bine împreună cu aplicațiile standard Phone și Messages.

Dincolo de asta, sistemul de operare Android nu e încărcat cu chestii inutile așa cum veți găsi la alți producători, iar asta nu înseamnă doar un consum mai redus de resurse (deci nu mai e nevoie de atâta putere de procesare) și experiență mai cursivă ci și o autonomie și o stabilitate mai mare. Doar că acum, pe Pixel 9 Pro Google vine și aduce AI-ul prin Gemini, înlocuitorul lui Google Assistant.

Chiar dacă Google pare să fie în urma altora în ceea ce privește implementarea AI-ului, Gemini și ideea de AI e argumentul de vânzare pentru Pixel 9 Pro. Google vine și spune că folosind Pixel-ul, devii mai deștept, mai frumos – practic datorită lui ți se schimbă viața.

Nu am nici-un fel de îndoială cu mulți aderă la mesaj și chiar visează momentele în care ei devin o versiune mai bună a lor, datorită AI-ului din Pixel. Povestea e cu dus și întors: Google a făcut platforma Tensor ca să poată să folosească … AI-ul.

Inițial era vorba de a fi folosit … aproape exclusiv în zona foto. Asta se întâmpla pe vremea când toți producătorii vindeau noile smartphone-uri pe post de aparate profesionale de filmat/fotografiat. Iar aici Google a avut un mare avantaj, posesorii de Pixel-uri având acces gratuit la toate instrumentele de optimizare a imaginilor din Photos.

Acum povestea AI migrează și spre alte zone, majoritatea din ele explorate deja de Samsung cu seria Galaxy S24. Doar că Google vrea să meargă pe modelul Apple și nu mai oferă gratuit toate elementele astea și nici măcar la toată lumea. Pentru moment avem Gemini preinstalat – să zic că e un fel de ChatGPT/Copilot?

Datorită lui … (sau poate din cauza lui?), tu ca utilizator ai ocazia să faci mai multe cu smartphone-ul tău și poate să înveți ceva. Ideea de circle to search îți aduce detalii remarcabile despre imaginile pe care le ai pe ecran – ce reprezintă, unde le poți găsi (haine, produse, peisaje), elemente similare etc. Adică informații ce altfel ți-ar fi luat o grămadă de timp să le regăsești.

Pe de altă parte, mie mi se pare că tot ceea ce înseamnă acum AI nu este altceva decât o mare minciună: deși sună bine ca oameni mai puțini pregătiți să aibă acces rapid la informații, să poată face chestii, în realitate efectul este că fix aia care ar fi avut nevoie să învețe lucruri cu AI nu sunt ajutați – ei primind rezultatele pe tavă, fără să înțeleagă nimic din ele și fără să poată să detecteze dacă ceea ce primesc e corect/real sau nu.

Văd tot AI-ul ăsta propus de Samsung/Google/Apple ca pe o mare minciună care sub pretextul unui ajutor real, îți dă voie să pretinzi că ești altcineva, fără niciun fel de bază reală. Adică să minți, dar la un nivel mai ridicat. Vă spun asta doar așa în paranteză, pentru că deja trendul e dat și nu va mai reveni.

Concluzie: Pixel 9 Pro este despre ce poți face cu un Android

Și așa am ajuns la final: își merită banii Pixel 9 Pro?

În primul rând Pixel 9 Pro face parte dintr-un moment extrem de important pentru România: vorbim de prima serie de telefoane Pixel, aduse oficial de Google în România, cu suport pentru România. E prima serie cu pagină dedicată în magazinul Google și primul care e testat și atestat pe rețelele de telefonie de la noi.

Apoi el combină un design reușit (cel puțin din punctul meu de vedere) pe un format … să zicem mic, cu suport pentru 7 versiuni de Android (chiar dacă nici acum nu are Android 15), aducând o experiență de lucru cursivă și fiind primul smartphone cu capabilități avansate de AI ce se vinde în România. Are atu-urile unui sistem foto performant, dublat de software optimizat, a unei autonomii foarte bune și nu în ultimul rând … AI-ul.

Cred că în acest moment este cea mai bună opțiune pentru utilizatorii ce vor o experiență Android curată, pe un telefon care să nu le rupă buzunarul le propriu și pe care să îl poată purta cam oriunde, putând să îl folosească liniștit mai mult de 2 ani.

Dar nu vă recomand să îl cumpărați la 1100 EUR, cum nu recomand cumpărarea niciunui telefon așa. Vodafone îl are în ofertă și încercați să obțineți niște prețuri bune împreună cu un abonament nou/existent. Și atunci devine o opțiune cel puțin interesantă.

Recomand Pixel 9 Pro? Cu siguranță. E pentru fanii Android care înțeleg că utilitatea e mai importantă decât briz-brizurile și toate rezultatele din benchmark-uri.

Informații: Google

Preț: 1098 EUR

PROCONTRA
+ design
+ dimensiune
+ sistem foto performant
+ excelent display
+ autonomie
+ AI
+ 7 ani de actualizări Android
– fără microSD
– platforma Tensor e mai lentă ca Qualcomm
– se încălzește în folosire
Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

4 COMENTARII

  1. Daca ai fi urmarit cu suficienta atentie modele anterioare ai fi remarcat ca nu este copiat Apple intrucat camera bar-ul este unicat de vreo 2 editii incoace. Simplu fapt ca cineva face margini drepte nu inseamna ca a copiat imparatia Apple.

    • Dupa cum am spus, urmaresc cu atentie seria Nexus/Pixel de cand s-au lansat :). Tu chiar nu vezi nicio deosebire majora intre Pixel 7/8 și 9 si o imensa asemanare (lasam la o parte sistemul camerelor) cu modele iPhone?

    • Depinde de ce ai nevoie și cum folosești. Pentru că am avut probleme cu Android-ul în Android Auto, am trecut pe iOS și nu mă mai întorc tocmai din acest motiv. Așa că alegerea e evidentă.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep