Probabil cel mai accesibil smartphone de la Samsung din actuala generație, modelul Samsung Galaxy A06 a fost lansat oficial. Își face apariția pe piețele destul de îndepărtate ale Asiei, dar în mod normal ar trebui să ajungă și prin Europa la un moment dat. Și asta pe canale oficiale!
Telefonul este motorizat de un chipset MediaTek Helio G85. Ceea ce îi limitează conectivitatea la 4G/LTE. Propune două combinații posibile de memorii. Una cu 4 GB de RAM și stocare de 64 GB. Și una ceva mai atractivă cu 6 GB de memorie RAM și o capacitate internă de stocare de 128 GB. Există și un slot pentru card microSD, pentru cei care au nevoie de mai mult spațiu de stocare.
Evident, sistemul de operare este un Android 14 cu interfața unitară OneUI 6.1 peste el.
Autonomia lui Samsung Galaxy A06 este asigurată de un acumulator cu capacitatea de 5000 mAh. Acesta se poate încărca cu cel mult 25W.
Din punct de vedere fizic, telefonul este construit în jurul unui display cu diagonala de 6.7 inchi. Un panel PLS LCD cu rezoluție HD+ (720 x 1600 pixeli, aspect 20:9) și rată de refresh de 90 Hz. Un notch în forma literei U ascunde o cameră selfie cu senzor de 8 MP. Pe spate avem un sistem dual.camera, cu un senzor principal de 50 MP. Acesta este ajutat de unul de 2 MP, pentru detalii de adâncime.
Cititorul de amprentă digitală este poziționat lateral.
Samsung Galaxy A06 vine în minim trei variante de culoare. În Vietnam se vinde cu aproximativ 115 euro, respectiv 135 euro, în funcție de combinația de memorii pentru care se optează.
via Samsung Vietnam