În cadrul evenimentului de lansare pentru Motorola Edge 50 Neo, compania a mai prezentat și un model entry-level, Moto G35 (cu preț de 199 euro), dar și un mid-range care se poziționează între cele două, Moto G55. Un telefon care are câteva trăsături în comun cu fratele său G35, dar vine cu mici îmbunătățiri în câteva zone ceva mai sensibile.
Poate cel mai mare plus îl vedem în zona de nucleu hardware, acolo unde G35 a cam avut de suferit. Terminalul se bazează acum pe un chipset Dimensity 7025 de la MediaTek (care aduce la bord și suportul pentru 5G). Are memorii RAM de 4 GB, 8 GB și chiar 12 GB. Capacitatea internă de stocare poate fi la rândul ei de 128 GB sau de 256 GB. Poate fi extinsă prin microSD.
Ecranul lui Moto G55 este ceva mai mic decât cel al lui Moto G35. Are o diagonală de 6.5 inchi. Avem același panel IPS LCD, cu rezoluție fullHD+ și rată de refresh de 120 Hz. Camera selfie este aceeași, de 16 MP. Și pe spate avem același sistem foto, cu 50 MP senzor principal plus un ultrawide de 8 MP. De această dată avem și OIS.
Cititorul de amprentă digitală este poziționat lateral. Acumulatorul are aceeași capacitate de 5000 mAh, dar se încarcă ceva mai repede, cu 33W. Sistemul de operare este Android 14 cu Hello UI peste el.
Moto G55 vine în variante de culoare Twilight Purple, Smoky Green (ambele cu piele vegană) și Forest Grey. Prețurile pentru Europa pornesc de la 249 euro.
via GSM Arena