Redmi K70 Ultra pare să fie foarte aproape de momentul apariției oficiale. Este intens testat în aplicațiile de benchmark și în același timp culege certificări pe bandă rulantă. Cea mai recentă astfel de ispravă este testarea în Geekbench a acestui telefon ambițios. Un dispozitiv foarte interesant inclusiv pentru publicul din Europa. Asta pentru că va fi modelul care îl va inspira foarte puternic pe Xiaomi 14T Pro.
Ca de obicei, testarea în Geekbench lasă la vedere câteva specificații tehnice ale nucleului hardware. L-am văzut astfel la treabă pe Dimensity 9300+ de la MediaTek, vârful de gamă al acestui producător de chipset-uri. Unitatea testată a fost echipată cu o memorie RAM de 16 GB. Dar este de așteptat să existe mai multe combinații de memorii posibile.
Sistemul de operare de pe Redmi K70 Ultra este un Android 14 cu interfața HyperOS peste el. Tot acest nucleu pare capabil să genereze performanțe la nivel de flagship. Drept dovadă stau și scorurile din Geekbench, unele destul de impresionante.
La nivel de alte certificări mai știm despre telefon că acumulatorul să va suporta o încărcare rapidă de până la 120W. Telefonul va veni și cu o certificare IP68.
Alte detalii despre el nu se cunosc pentru moment. Dar apariția (cel puțin pentru China) nu poate fi departe.
via GSM Arena