După succesul serialelor Halo, Fallout și Last of Us, în curând o să vedem încă o ecranizare a unui joc: Watch Dogs. Se pare că Ubisoft a fost de acord și că au început deja filmările, pentru că pe Twitter a venit zilele trecute un post simplu:
Încă nu avem detalii despre film, doar că au început filmările și că va fi regizat de către Mathieu Turi, cel care a făcut și The Deep Dark and Meander’s, iar printre actori se numără Tom Blyth și Sophie Wilde. Știm și că scenariul e făcut de Christie LeBlanc și revizuit de către Victoria Bata.
Pentru cine nu știe, Watch Dogs este despre un hacker pe nume Aiden Pearce care are capacitatea de a manipula lumea din jurul lui și datorită acestui lucru poate să înceapă să se răzbune (având un rol de vigilante) pe cei care i-au omorât nepoata. Acțiunea primului joc (lansat în 2014) are loc într-un Chicago dominat de bande criminale.
În 2016 Ubisoft a făcut o continuare, de data asta în San Francisco:
Pentru ca în 2020 să vina Watch Dogs: Legion, cu acțiunea mutată în Londra.
Mie mi-a plăcut seria, nu sunt însă sigur că o să îmi placă și filmul pentru că mi se pare dificil de reprodus farmecul ideii de hacking prezente mai mereu în joc, combinată cu abilitățile de luptător, șofer și asasin.
Dar aștept să văd ce iese.