Câteva imagini cu viitorul OnePlus Nord 4 au ieșit la iveală într-un interval foarte scurt de timp. Și toate converg către un design inedit, cu două suprafețe distincte pe spatele telefonului. Un detaliu de construcție care demolează zvonul conform căruia Nord 4 ar fi fost varianta globală pentru OnePlus Ace 3V, care a fost lansat în China la finalul lunii martie.
Cel puțin din punct de vedere fizic lucrurile nu vor sta așa. Cele două telefoane sunt foarte diferite ca și detalii de construcție. Nord 4 vine, așa cum spuneam, cu două suprafețe distincte pe partea din spate. Se speculează că suprafața mai mare va fi metalică, la fel ca și rama telefonului. Iar în zona modulului foto vom avea sticlă.
Și dispunerea camerelor diferă, la fel și cea a celor două LED flash-uri. Una dintre fotografii ne arată mai multe variante de culoare pentru OnePlus Nord 4. Cea cu verde arată cel mai bine. Se disting și muchiile laterale plate, care aduc mult cu cele de iPhone.
Posibile specificații tehnice
Faptul că cele două telefoane despre care se spunea că sunt înfrățite diferă din punct de vedere fizic, nu înseamnă că nu ar putea avea în comun specificațiile tehnice.
La vremea lui Ace3V a fost primul terminal ce mizează pe Snapdragon 7+ Gen 3, un chipset mid-range al celor de la Qualcomm. Un chipset construit pe procese de 4 nm, echipat cu un procesor octa-core (1 x 2.8 GHz Cortex A715 + 4 x 2.6 GHz Cortex A715 + 3 x 1.9 GHz Cortex A510) și un GPU Adreno 732.
Procesorul a rulat în combinație cu o memorie RAM de 12 GB, în timp ce capacitatea internă de stocare a fost de 256 GB sau de 512 GB. Se pare că ar fi disponibilă și o variantă cu 16 GB de RAM și stocare de 512 GB. Sistemul de operare este un Android 14, iar autonomia este asigurată de un acumulator cu capacitatea de 5500 mAh. Acesta oferă suport pentru încărcarea rapidă de 100W.
Ecranul lui OnePlus Nord 4 ar putea fi un AMOLED cu diagonală de 6.47 inchi. Un panel cu rezoluție de 1240 x 2772 pixeli (aspect 20:9), rată de refresh de 120 Hz și luminozitate de top de 2150 niți. Cititorul de amprentă digitală este integrat sub ecran. Telefonul ar putea să aducă și o certificare IP65.
Pe spate este vizibil chiar și în fotografii un sistem foto dual-camera. Acesta ar putea avea un senzor principal de 50 MP. Care va fi ajutat de un ultrawide de 8 MP.
via GSM Arena