Segmentul de pliabile de tip flip pare ceva mai dinamic decât cel al fold-urilor. Așa că nu trebuie să mire faptul că Samsung Galaxy Z Flip6 este unul dintre cele mai așteptate terminale ale momentului. Are parte și el de un leak destul de consistent, după ce și fratele său Galaxy Z Fold6 a avut parte de același tratament.
Telefonul vine cu un ecran interior Dynamic AMOLED 2x cu diagonală de 6.7 inchi și rezoluție de 1080 x 2640 pixeli. Rata de refresh este de 120 Hz. Ecranul exterior este un Super AMOLED cu diagonală de 3.4 inchi și rezoluție de 720 x 748 pixeli.
La interior avem un chipset Snapdragon 8 Gen 3 for Galaxy, special optimizat de Qualcomm pentru Samsung. Capacitatea internă de stocare a lui Samsung Galaxy Z Flip6 va fi de 256 GB sau de 512 GB. Pentru memoria RAM există doar speculații care vorbesc de 12 GB.
Pe spate avem un sistem dual-camera cu un senzor principal de 50 MP și un ultrawide de 12 MP. Camera selfie are un senzor de 10 MP.
Acumulatorul este ceva mai mare decât al predecesorului, cu o capacitate de 4000 mAh.
Se așteaptă ca Samsung Galaxy Z Flip6 să fie cu 100 dolari/euro mai scump decât predecesorul său în momentul lansării oficiale. Va fi prezentat pe 10 iulie, în cadrul evenimentului Samsung Unpacked, alături de fratele său Fold.
via GSM Arena