O unitate de Samsung Galaxy S24 FE tocmai a fost testată în populara aplicație de benchmark Geekbench. Se pare că este perioada testelor la compania coreeană, ieri am văzut o tabletă Samsung Galaxy Tab S10+ rulând aceleași teste.
Telefonul testat a fost echipat cu un chipset Exynos 2400. Ceea ce înseamnă că aceasta ar fi o unitate din varianta globală a acestui popular preimum mid-range. Se pare că va exista și la acest Fan Edition și o versiune pentru piața domestică (plus Statele Unite), echipată cu chipset Qualcomm.
Scorurile rezultate în urma testării sunt destul de bunicele. Le vedeți în fotografia alăturată. Telefonul testat a fost echipat cu o memorie RAM de 8 GB. Circulă zvonuri care spun că va exista și o variantă cu 12 GB de RAM. Legate oarecum și de cele care dau două opțiuni pentru capacitatea internă de stocare (128 GB și 256 GB). Speculațiile cu două combinații de memorii provin din partea unui operator de telefonie mobilă din Marea Britanie.
Evident, sistemul de operare de la bord este un Android 14. Peste care avem cel mai probabil interfața proprietară OneUI 6.1.
Oricum cert este că Samsung Galaxy S24 FE pare să fie mai aproape de momentul apariției sale decât se spunea. Primele speculații dădeau data apariției undeva spre finalul anului. Dar faptul că este deja testat în benchmark-uri pare să indice altceva. Și nu ar fi rău, este o serie care se bucură de o popularitate destul de mare.
via GSM Arena