Am văzut că de azi e posibil să instalezi aplicația Google Gemini (care îți oferă accesul la AI-ul Gemini) pe aparatele Android ce folosesc conturi ale căror țări sunt în Uniunea Europeană. O aveam deja pe un Zenfone 10, instalată însă cu un cont setat pe SUA. Azi am văzut că pot pune și folosi Gemini pe un Huawei Pura 70 Ultra (vedeți în imaginea de mai sus), via GBOX, cu cont de România, direct din Play Store, fără să trebuiască să apelez la un magazin terț de aplicații.
Intrați în Play Store, căutați Google Gemini și o să vedeți aplicația disponibilă în magazin plus opțiunea de instalare. Apăsați pe butonul Install și pe urmă porniți-o.
Sau folosiți direct acest link: https://play.google.com/store/search?q=google%20gemini&c=apps&hl=ro
Aveți însă grijă ce informații luați drept adevărate în urma interacțiunii cu Gemini. Ca orice AI, e încă slab pregătit. Dar mai cu seamă că e făcut de Google, care în ultimele săptămîni ne-a tot arătat cât de în urmă e în acest domeniu, dar pentru asta nu se sfiește să arunce în rezultatele căutării informații furate de la diverse site-uri și uneori chiar false.
Gemini poate fi folosit să ofere detalii despre o poză preluată prin intermediul camerei foto, sau puteți să vorbiți cu AI-ul prin intermediul comenzilor vocale, date prin microfon.
E treaba voastră cum faceți. De acum puteți încerca oficial și din România.