DefCamp este o conferință de securitate ce a pornit la București în 2011 și care în anul acesta va avea primul eveniment și la Cluj-Napoca. Ideea din spate este să aducă specialiști din domeniu care să vorbească publicului din România, la același nivel cu cel de afară. Audiența e largă: pornește de la persoanele interesate de domeniul securității și până la specialiștii din domeniu, care caută parteneri de discuții.
Am apucat să ajung la câteva ediții DefCamp de la București și mi-a plăcut ce am văzut, de asta mă aștept ca evenimentul de Cluj-Napoca să fie cel puțin la același nivel.
În plus, organizatorii din spatele DefCamp Cluj sunt în mare parte cei care s-au ocupat de IT Camp (eveniment ce pentru moment nu mai continuă), așa că au experiență în ceea ce înseamnă crearea unei conferințe speciale, cu speakeri internaționali, care au ce spune publicului.
Sunt de acord cu mesajele DefCamp Cluj legate de motivul pentru care ar trebui să mergi la așa o conferință: te informezi din zona de cybersecurity, inveți de la cei mai buni și în același timp încerci să vezi cam pe unde te afli și tu în zona asta lângă care aș mai pune și faptul că ai ocazia să vezi și să cunoști niște oameni pe care altfel nu i-ai întâlni. Și nu în ultimul rând, poți să te întreci la DefCamp Hacking Village, o competiție cu participare gratuită, cu alți hackeri, pentru niște premii interesante.
Lista speaker-ilor e generoasă și are niște nume mari acolo – pe Tudy, Jayson și Ahmed i-am cunoscut la edițiile anterioare ale IT Camp, dar pe lângă ei mai sunt alții la fel de buni.
Agenda e deja publicată ca să puteți vedea subiectele prezentărilor – asta pentru că cineva îmi spunea că nu poate să meargă la o conferință doar pe baza listei cu speakerii, vrea să vadă și conținutul. Cum la modă e AI-ul, veți găsi multe chestii aici. Nu are rost să trec prin toate subiectele pentru că nu avem aceleași preferințe – vă recomand să faceți voi asta.
Singurul lucru pe care vi-l mai zic este că mă bucur să văd un astfel de eveniment la Cluj și că îmi pare rău că în acest an pot ajunge. Poate data viitoare. Voi însă o puteți face, că încă mai sunt bilete la un preț chiar ok – studenții primesc o reducere de 25%. Detaliile sunt aici.
Și da, sunt mândru că MOBZine face parte din lista parteneri media pentru acest eveniment și îi mulțumesc lui Tudy pentru încredere.