Pentru prima dată cei de la Huawei lansează și un model Ultra. Un vârf de gamă absolut pentru noua serie de top Pura 70, care amplifică și mai puternic accentele puse pe abilitățile foto. Huawei Pura 70 Ultra propune un aspect fizic mai îndrăzneț. Și asta nu doar prin pielea vegană care îi îmbracă spatele, dar mai ales prin modulul foto cu formă și mai atipică. În plus, lentilele senzorului foto principal sunt mișcate de un mecanism care extinde camera în afara telefonului atunci când ea este folosită. Devin astfel vizibile niște accente de culoare roșie în jurul acestui senzor, care chiar arată bine de tot.
Terminalul ia cam tot ceea ce au mai bun frații săi. Vine cu același chipset Kirin 910, aceeași memorie RAM de 16 GB ca și Pro+, cu două variante de stocare, de 512 GB și de 1 TB. Și ecranul este același OLED LTPO de 6.8 inchi, cu rezoluție 1260 x 2844 pixeli, rată de refresh de 120 Hz și luminozitate de top de 2500 niți. Chiar și camera selfie este aceeași, cu senzorul de 13 MP. Cititorul de amprentă digitală este tot sub ecran.
Doar pe spate avem altă combinație de senzori. Cel principal are o rezoluție tot de 50 MP. Dar Huawei Pura 70 Ultra aduce în premieră acest mecanism care mișcă lentilele din fața lui, pentru o distanță focală variabilă. Al doilea senzor este un telephoto tot de 50 MP (3.5 zoom optic). În fine, al treilea senzor este un ultrawide de 40 MP.
Acumulatorul este ceva mai mare, de 5200 mAh. Vitezele de încărcare sunt aceleași (100W cu fir, 80W wireless).
Avem aici mesagerie și apeluri vocale prin satelit. Sticla ce protejează ecranul este chiar mai specială (Xuanwu Tempered).
Huawei Pura 70 Ultra are prețuri de vânzare (valabile în China) de aproximativ 1380 dolari, respectiv 1520 dolari, în funcție de capacitatea internă de stocare pentru care se optează. Va veni tot la finalul lunii, fără detalii despre o posibilă disponibilitate la nivel global.
via Huawei