Compania coreeană a luat opinia publică prin surprindere și a prezentat oficial două dispozitive din seria sa de ultra-rezistente. Este vorba despre telefonul Samsung Galaxy XCover7 și de tableta Galaxy Tab Active5. Evident, telefonul este cel care atrage mai mult atenția, așa că asupra sa ne vom concentra.
Vine echipat cu un display LCD cu diagonală de 6.6 inchi, cu rezoluție fullHD+. Acesta este protejat de o sticlă Gorilla Glass Victus+ și suportă și utilizarea cu mănuși. La interior avem un chipset pe care compania coreeană a ales să nu îl dezvăluie. Știm că are un procesor octa-core și că aduce suport pentru 5G. Memoria RAM este de 6 GB, iar capacitatea internă de stocare este de 128 GB. Sistemul de operare este direct Android 14.
Pe partea din spate, Samsung Galaxy XCover7 are o singură cameră foto. Una echipată cu un senzor de 50 MP. Camera foto frontală are un senzor de 5 MP.
Autonomia este asigurată de un acumulator cu capacitatea de 4050 mAh, care poate fi înlocuit. De menționat la capitolul rezistență și că telefonul vine cu o certificare IP68 și respectă standardul militar MIL STD-810H. În plus, poate funcționa fără acumulator, dacă este conectat la o priză. Astfel bateria este mai bine conservată și nu supraîncălzește terminalul.
Tableta Tab Active5 are un display LCD de 8 inchi, cu rată de refresh de 120 Hz. Camera de pe spate este de 13 MP, cea frontală este de 5 MP. Rămân cele două certificări IP68 și MIL STD-810H, chiar dacă sticla de protecție este acum Gorilla Glass 5. Bateria este de 5050 mAh și poate și ea să fie înlocuită. Avem același chipset secret, care rulează în două combinații posibile de memorii: 6 GB + 128 GB și 8 GB + 256 GB. Și aici avem un slot microSD pentru cei care au nevoie de mai mult spațiu de stocare. Tableta are o husă suplimentară care integrează și un stylus.
Deocamdată nu avem detalii comerciale pentru Samsung Galaxy XCover7 și Tab Active5.
via GSM Arena