Cei de la Xiaomi au anunțat două terminale noi în seria Note 13 de la Redmi. Este vorba despre modelele Redmi Note 13 4G și Note 13 Pro 4G. Chiar dacă este vorba despre două telefoane 4G, așa cum numele lasă să se vadă, există și o veste bună legată de ele. Și anume că ambele devin disponibile și în Europa. De altfel, cele două sunt deja la vânzare pe piețe precum Germania sau Olanda. Așa că sunt ceva șanse să le vedem inclusiv pe piața din România.
Ambele dispozitive vin echipate cu un display AMOLED cu diagonală de 6.67 inchi. Este vorba despre un panel cu rezoluție fullHD+, luminozitate de top de 1300 niți și rată de refresh de 120 Hz. Cititorul de amprentă digitală este integrat sub ecran, iar camera foto selfie, echipată cu un senzor de 16 MP, este găzduită de un orificiu central. Diferența este dată aici de gradul de protecție. Note 13 4G vine cu o sticlă Gorilla Glass 3, iar modelul Pro vine cu Gorilla Glass 5.
La nivel de nucleu hardware, Redmi Note 13 4G este echipat cu un chipset Snapdragon 685 de la Qualcomm. Are memorie RAM de 6 GB sau de 8 GB și capacitate internă de stocare de 128 GB sau 256 GB. Varianta Pro se bazează pe un Helio G99 de la MediaTek și are memorie RAM de 8 GB sau de 12 GB și capacitate internă de stocare de 256 GB sau 512 GB.
Pe partea din spate diferă senzorul principal al sistemului de trei camere foto. La modelul Pro este un ISOCELL HP3 de 200 MP, la modelul standard avem doar un senzor de 108 MP. Senzorul ultrawide este de 8 MP iar cel de-al treilea este un macro de 2 MP.
Acumulatorul are o capacitate de 5000 mAh la ambele dispozitive. Modelul Pro se încarcă cu 67W, Redmi Note 13 4G doar cu 33W. Ambele telefoane rulează un Android 13 (cu MIUI 14 peste el) și vin cu o certificare IP54.
Prețurile de vânzare, valabile pentru Europa, sunt de 250 euro pentru Note 13 4G (8 GB + 256 GB) și de 350 euro pentru Pro-ul cu 12 GB de RAM și 512 GB memorie internă.
via GSM Arena