HomeFeaturedFocusRazer Blade 16 a fost prezentat oficial la CES

Razer Blade 16 a fost prezentat oficial la CES

Razer Blade 16

În cadrul evenimentului pe care l-a avut la CES-ul din Las Vegas, Razer a prezentat publicului mai multe produse din zona de gaming. A debutat și noua generație de laptop-uri de gaming, cu modelul Razer Blade 16 în centrul acțiunii.

Avem de-a face cu un produs cu dimensiuni relativ clasice, dar care pune accentul pe performanțe de top. De asemenea, aduce suficiente premiere încât să merite prețul deloc mic pe care îl pretinde.

Una dintre acestea este ecranul OLED de 16 inchi, primul cu rată de refresh de 240 Hz din lume. Cel puțin asta afirmă compania producătoare. Rezoluția este QHD+ (2560 x 1600 pixeli), timpul de răspuns este de de 0.2 ms, iar gama de culori DCI-P3 este acoperită 100%. Ecranul vine cu certificările VESA ClearMR 11000 și DisplayHDR True Black 500.

Tot în legătură cu ecranul merită menționată opțiunea Dual Mode Mini-LED. Aceasta comută între lucrul creativ la rezoluții înalte și gamingul cu rată de reîmprospătare ridicată, folosind singurul display de gaming care trece nativ între UHD+ la 120Hz și FHD+ la 240Hz.

Alt feature de-al lui Razer Blade 16 care trebuie amintit este Intel Core i9-14900HX, cel mai rapid procesor mobil din lume, care motorizează acest laptop de gaming.

Pe partea de accelerare video avem plăcile grafice NVIDIA GeForce RTX 4090, care nu mai au nevoie de prezentări suplimentare.

Evident, vom avea și un sistem de răcire avansat, pentru ca încălzirea excesivă să nu reprezinte o piedică pentru experiența de gaming cât mai cursivă. Mai multe detalii despre acest laptop de gaming pot fi găsite aici.

Razer Blade 16 este deja disponibil pe site-ul companiei și la partenerii autorizați. Prețurile recomandate pornesc de la 3500 de euro. Deloc ieftin!

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep