HomeFeaturedFocusFOTO: cum arată Moto G24

FOTO: cum arată Moto G24

Moto G24

Câteva detalii tehnice despre viitorul smartphone entry-level Moto G24 de la Motorola au ieșit la iveală. Acestea sunt însoțite și de câteva fotografii (ce par a fi cele oficiale de presă). Poate chiar mai important, avem și posibilele prețuri de vânzare ale acestui dispozitiv pentru piețele europene.

Telefonul va fi construit în jurul unui ecran IPS LCD cu diagonală de 6.56 inchi. Chiar dacă rezoluția este doar HD+, vom avea totuși o rată de refresh de 90 Hz. O cameră selfie echipată cu un senzor de 8 MP își va găsi loc într-un orificiu circular, poziționat central. Trebuie să remarcăm marginile ecranului, mai înguste decât am fost obișnuiți pe această categorie.

Pe partea din spate, Moto G24 are un sistem dual camera. Senzorul principal are o rezoluție de 50 MP. Va fi ajutat de o cameră macră, echipată cu un senzor foto de 2 MP.

În ceea ce privește nucleul hardware, avem o combinație de chipset destul de modest Helio G85 de la MediaTek, cu o memorie RAM de doar 4 GB. Capacitatea internă de stocare este de 128 GB. Și va putea fi extinsă cu ajutorul unui card microSD. S-ar putea ca aceasta să fie doar combinația de bază de memorii și să existe și alte variante, ceva mai atractive.

Autonomia va fi asigurată de un acumulator cu capacitatea de 5000 mAh. Viteza de încărcare suportată de acesta este de 20W.

Configurația este completată de un Android 14.

În ceea ce privește prețul de vânzare vehiculat pentru Moto G24, acesta este de 169 euro. Preț valabil pentru versiunea de bază (4 GB RAM + 128 GB). Cred că această apariție nu este departe!

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep