HomeFeaturedFocusFOTO: cum arată Google Pixel 9 Pro

FOTO: cum arată Google Pixel 9 Pro

Google Pixel 9 Pro

Compania americană a prezentat oficial Pixel 8 și Pixel 8 Pro în luna octombrie a anului trecut. Și deja pare să se concentreze pe viitorul flagship Google Pixel 9 Pro. Telefon care se pare că va aduce o ușoară revoluție în materie de design și construcție. Mă rog, revoluție pare să fie mult spus, pentru că este vorba despre un trend pe care îl urmează tot mai mulți producători de smartphone. Un trend inițiat chiar de liderul acestei piețe, Apple.

Cu alte cuvinte, vom vedea aceleași muchii laterale plate ca și pe cele mai recente generații de iPhone. Sau ca pe ultima generație Galaxy S24 de la Samsung. Și ecranul va fi plat, la fel ca și suprafața spate. Adică tot la fel ca la Apple. Despre ecran se spune că va fi puțin mai mic decât la generația anterioară. Adică va avea o diagonală de 6.5 inchi, în comparație cu 6.7 inchi.

Compania pare să abordeze un design diferit și în zona modulului foto. Google Pixel 9 Pro va propune tot un modul foto orizontal. Dar de această dată nu se mai întinde dintr-o extremă în alta a telefonului. Și va avea o formă ovală. Va ieși destul de puternic în evidență pe suprafața spate a telefonului. Tot la fel ca la iPhone, s-ar putea spune.

Se pare că grosimea telefonului va fi de 8.5 mm. Iar în zona modulului foto aceasta va ajunge la 12 mm. Cred că fotografiile sunt grăitoare în ceea ce privește aceste modificări de design.

via MySmartPrice

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep