Compania chineză a prezentat oficial noua sa generație de mid-range-uri din zona de sus a categoriei. Vivo S18 and S18 Pro au destul de multe trăsături în comun. Dar se remarcă mai ales din punct de vedere fizic, acolo unde propun un modul foto rectangular, sub care avem o formă identică de AuraLight LED (un contur care poate fi programat ca intensitate și temperatură a luminii) în interiorul căruia avem și un LED flash clasic.
Ambele telefoane au un display AMOLED cu diagonală de 6.78 inchi. Un panel cu rezoluție de 1260 x 2800 pixeli și rată de refresh de 120 Hz. Acesta vine cu marginile laterale curbate și un orificiu discret pentru o cameră selfie echipată cu un senzor de 50 MP. Cititorul de amprentă digitală este integrat sub display.
Ambele telefoane au acumulatori de 5000 mAh, care se pot încărca cu până la 80W. Sistemul de operare rulat este un OriginOS 4 construit pe un Android 14.
De aici încep diferențele. Vivo S18 se bazează pe un chipset Snapdragon 7 Gen 3 de la Qualcomm. Modelul Pro mizează pe un Dimensity 9200+ de la MediaTek. Ambele telefoane au mai multe configurații de memorii, care pot urca până la 16 GB de RAM și 512 GB de memorie internă.
Mai avem o diferență notabilă în zona modulului foto de pe spate. Modelul Pro este mult mai atractiv, cu un senzor principal de 50 MP (Sony IMX920). Acesta este ajutat de un ultrawide tot de 50 MP (Samsung JN1) și de un telephoto de 12 MP (zoom optic 2x).
Varianta standard are un senzor principal de 50 MP (OmniVision OV50E) și un ultrawide de 8 MP (OmniVision OV08D10).
Prețurile pentru Vivo S18 pleacă de la aproximativ 320 dolari (8 GB RAM + 256 GB) și ajung până la 420 dolari pentru varianta de top (16 GB RAM + 512 GB). Modelul Pro pornește de la 450 dolari (12 GB RAM + 256 GB) și ajunge la aproximativ 520 dolari. Prețurile sunt valabile pentru piața din China. Deocamdată nu s-a vorbit despre o eventuală disponibilitate globală.
via Vivo