O unitate de Samsung Galaxy A55 a fost testată în Geekbench și a lăsat la vedere câteva informații de ordin tehnic. Cea mai importantă dintre ele este legată de chipset-ul cu care a fost echipată această unitate de test. Se crede că denumirea comercială a acestuia va fi Exynos 1480.
Respectivul chipset a avut un procesor octa-core. Primele patru nuclee, cele de performanță, au o vitezăd e tact de 2.75 GHz. Restul de patru, cele pentru eficiență, rulează la 2.05 GHz. În mod oarecum surprinzător, procesorul grafic este un Xclipse 530 bazat pe AMD RDNA2.
De asemenea, unitatea de Samsung Galaxy A55 care a trecut prin acest test Geekbench a fost echipată cu o memorie RAM de 8 GB. Se crede că aceasta va fi opțiunea de top pentru RAM. Sistemul de operare a fost, așa cum era de așteptat, un Android 14 cu interfața OneUI 6.0 peste el.
Scorul obținut în teste este vizibil în screenshot-ul alăturat.
La nivel de zvonuri se spune că telefonul va fi echipat cu un display OLED cu diagonală de 6.5 inchi, rezoluție fullHD+ și o rată de refresh de 120 Hz. Senzorul foto principal va avea o rezoluție de 50 MP. Iar acumulatorul va suporta o viteză de încărcare de 25W. Este de așteptat ca în pachetul standard să nu fie inclus încărcătorul.
via GSM Arena