HomeFeaturedFocusSamsung Galaxy A25, leak consistent de materiale promo

Samsung Galaxy A25, leak consistent de materiale promo

Samsung Galaxy A25

Compania coreeană ar trebui să lanseze modelul Samsung Galaxy A25 la începutul anului viitor. Astăzi au fost scăpate către opinia publică un set de materiale promoționale ce par a fi destinate site-urilor companiei, pentru momentul în care telefonul ar fi trebuit să fie listat. Așa că nu prea mai este loc de secrete de ordin tehnic.

Dispozitivul va fi construit din punct de vedere fizic în jurul unui display Super AMOLED de 6.5 inchi, cu rezoluție fullHD+ (2340 x 1080 pixeli) și rată de refresh de 120 Hz. În partea de sus avem un notch în formă de U, pentru o cameră selfie echipată cu un senzor de 13 MP.

Cititorul de amprentă digitală va fi poziționat lateral.

Pe spate, Samsung Galaxy A25 va avea un sistem foto compus din trei camere. Senzorul principal va avea o rezoluție de 50 MP. Va fi ajutat de un ultrawide de 8 MP și de o cameră macro cu senzor de 2 MP.

La interior telefonul se va baza pe un chipset Exynos 1280, care asigură și suportul pentru rețelele 5G.

Sunt așteptate două combinații posibile de memorii. Una cu 6 GB de RAM și stocare de 128 GB și una ceva mai atractivă, cu 8 GB de memorie RAM și capacitate internă de stocare de 256 GB. Va exista și un slot dedicat pentru card microSD.

Autonomia va fi asigurată de un acumulator cu capacitatea de 5000 mAh. Samsung Galaxy A25 va oferi suport pentru încărcarea de 25W.

Sistemul de operare va fi Android 14 cu interfața OneUI 6 peste el.

via SamInsider

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep