Probabil că pentru foarte mulți dintre voi numele lui Sam Altman nu înseamnă nimic – e normal, nu aveți de unde să îi știți numele atâta vreme cât nu vă interesează în detaliu structura marilor companii din lume. Însă OpenAI ar trebui să vă sune familiar, fiind compania din spatele ChatGPT și în acest moment e sinonim cu AI-ul.
După ce a avut loc conferința OpenAI dedicată dezvoltatorilor și au apărut o grămadă de anunțuri interesante, inclusiv cel căruia oricine va putea să își facă propriul AI și apoi Microsoft a venit să completeze oferta de instrumente de dezvoltare prin anunțurile sale de la Microsoft Ignite, vineri seara a venit un anunț bombă pentru toată industria: membrii consiliului de conducere al OpenAI (în teorie o societate non profit) au decis să îl concedieze pe Sam Altman, omul care practic a condus explozia AI din ultima perioadă.
De obicei, o astfel de ˝đespărțire˝ decurge (public) relativ simplu: X anunță public că e momentul să plece și că vrea să caute alte oportunități, compania îi multumește, iar în spatele ușilor X primește salarii compensatorii. Toată lumea e fericită.
În cazul OpenAI și Sam Altman a fost ceva tare dubios, despre care unii spun că seamănă cu un scenariu de ˝lovitură de birou˝, ca să nu zic de stat. Din ce am citit, Sam Altman a fost chemat de consiliul de administrație și i s-a comunicat că e concediat – fără ca el să știe despre ce e vorba. Motivul oficial invocat: ˝consiliul de administrație nu mai are încredere în capacitatea lui de a conduce OpenAI˝. Imediat ce a aflat vestea, președintele OpenAI Greg Brockman a anunțat că pleacă și el.
Să dai 10 miliarde USD către OpenAI și aștia să se p..e pe tine
Și acum vin lucrurile interesante. În primul rând, niciunul dintre cei doi (Sam și Greg) nu au știut ce se întâmplă până în momentul în care li s-a comunicat ce și cum. Mai mult, nici măcar unul dintre marii investitori în OpenAI (mă refer aici în primul rând la Microsoft, care a promis că o să dea 10 miliarde USD în OpenAI, majoritatea fondurilor în putere de procesare Azure) nu a știut despre mișcarea asta (care seamănă tot mai mult a acțiune de amatori, gen astea din USR).
Anunțul a venit ca un șoc și în ciuda declarațiilor oficiale, lucrurile au început să se miște în fundal, pentru că odată cu plecarea lui Sam Altman e posibil să mai plece și mulți dintre oamenii care lucrează la OpenAI (câțiva și-au anunțat public decizia de a pleca odată cu Sam Altman), ceea ce va duce la schimbări importante și nu neapărat în bine, legate de viitorul OpenAI. În mod cert Satya Nadella nu a fost fericit cu decizia consiliului OpenAI și cel mai probabil că o să schimbe detaliile legate de investiția de 10 miliarde USD în OpenAI, pentru că practic tot viitorul MS atârnă acum de avansul AI-ului.
Sunt câteva lucruri ce pun Microsoft într-o situație foarte proastă. În primul rând faptul că nu au fost consultați/anunțați despre decizia OpenAI de a-l concedia pe Sam Altman, indiferent de motiv. Mă așteptam ca fiind cel mai mare sponsor al OpenAI, Microsoft să aibă un cuvânt de spus – în mod ciudat, Microsoft nu avea înaintea acestui incident, nici-un loc în consiliul de administrație și nici-un vot oficial. Sunt sigur că asta se va schimba, cât de curând.
Pe urmă, nu e clar motivul adevărat pentru care Sam Altman a fost concediat. Oficial nu a comunicat cum trebuie și nu mai e cel care să ducă înainte misiunea. Nu mi se pare un motiv credibil dacă ne uităm la anunțurile din ultima vreme, din contră … viitorul e numai AI și Microsoft e copilot în trendul acesta.
Zvonurile spun că Sam Altman a fost dat afară de câțiva oameni din interior, în frunte cu Ilya Sutskever, chief scientist la Open AI. Încă nu e clar de ce.
Unii speculează că au fost ceva demo-uri interne care ar fi tras un semnal de alarmă vizavi de faptul că AI-ul ar putea scăpa de sub control sau că a apărut ideea de AI ˝conștient˝. Cert e că pe Twitter, Sam Altman a scris o chestie faină: ˝i love you all˝, despre care conspiraționiștii au zis că ar fi simplu … Ilya.
Și nu în ultimul rând, Sam Altman a fost concediat în urma unui apel pe … Google Meet. Că membrii consiliului OpenAI nu au avut curaj să îl confrunte în realitate pe Sam Altman e o chestie, dar în condițiile în care Microsoft a pompat deja bani în OpenAI și a promis 10 miliarde, ăștia să folosească Google Meet mi se pare o insultă grosolană, dincolo de faptul că nu i-au anunțat ce se va întâmpla. Mai ales că informația a ajuns în spațiul public.
Microsoft e într-o poziție dificilă
Ce urmează? După cum am spus, în fundal lucrurile au început să se miște și am citit că pe tot parcursul weekend-ului au fost negocieri cu Sam Altman și Greg Brockman ca aceștia să se întoarcă, dare se pare că acest lucru nu e posibil.
În acest context, viitorul OpenAI pare să fie amenințat și odată cu el și toată povestea și direcția pe care a luat-o Microsoft. Sunt foarte curios cum va reacționa bursa în perioada următoare, în special vizavi de Microsoft și ce urmează în OpenAI. Pentru Microsoft stoparea sau încetinirea avansului OpenAI s-ar putea să fie o piedică importantă în atingerea planurilor de viitor și totodată un motiv de blocaj.
Iar dacă se va adeveri că de fapt Sam Altman a fost dat afară pentru că a prioritizat lansarea pe piață a unor funcții noi în OpenAI și a dezvoltat prea repede AI-ul, fără să introducă elemente de protecție, atunci e foarte posibil să înceapă acțiuni de închidere și blocare a platformei, din nou cu impact direct și asupra Microsoft.
Nu cred că rezultatele se vor vedea imediat (mai puțin evoluția bursei) vizavi de OpenAI, Microsoft și în general ChatGPT și AI-ul. Peste câteva luni o să știm care e noua direcție și dacă e una bună – să ne uităm la Twitter, care la un an de când a fost înhățat de Musk șchioapătă puternic, dar încă nu a dispărut.
Ce am văzut/citit în acest weekend seamănă foarte tare cu episodul în care Steve Jobs a fost dat afară de la Apple și mulți au făcut deja analogia asta. Unde se va duce și ce va face? Din punctul meu de vedere alegerea ar trebui să fie simplă: Microsoft.
Păreri?
Dacă vreți să citiți cronologic povestea, puteți începe de aici: TV, TV, TV și aici.
P.S.: exact ceea ce speculam că o să se întâmple, s-a întâmplat: cei care aveau cel mai mult de pierdut din toată povestea asta au acționat. Adică Microsoft l-a angajat pe Sam Altman (pe post de CEO?) și pe toți cei ce vor dori să plece odată cu el (TV).
Doar că asta induce o și mai mare incertitudine în industria AI: măcar OpenAi era ceva unde aveau acces cu toții, acum, va mai lăsa Microsoft dezvoltarea să fie open? În plus, cazul Nokia e încă viu în mintea oamenilor …
UPDATE 2: După extra discuții se pare că Sam Altman se va întoarce în OpenAI, iar board-ul se va reorganiza.