Pe conturile de social media ale companiei chineze au început să apară tot felul de materiale de teasing pentru OnePlus 12. În urma acestei campanii unele detalii tehnice ale telefonului sunt confirmate la nivel oficial.
Poate cel mai important astfel de detaliu este cel legat de senzorul foto principal. Telefonul va fi primul care va debuta mult așteptatul senzor Sony LYTIA (Sony LYT-808), cel mai probabil cu o rezoluție de 50 MP. Conform zvonurilor, acesta va fi ajutat de un telephoto de tip periscop de la Omnivision, cu rezoluție de 64 MP. Camerele foto vor beneficia de optimizarea Hasselblad, așa că așteptările sunt mari la acest nivel.
Tot despre OnePlus 12 aflăm pe cale oficială că va fi echipat cu un display 2K ProXDR realizat de către BOE. Un panel cu rezoluție de 3168 x 1440 pixeli, care va oferi o luminozitate de top de 2600 de niți. Ecranul va fi ajutat și de chipul dedicat de imagine Oppo P1.
O unitate de test a acestui viitor flagship a rulat testele AnTuTu. A fost echipată, așa cum era de așteptat, cu un chipset Snapdragon 8 Gen 3 de la Qualcomm și cu o memorie RAM de 12 GB. Există zvonuri că telefonul va avea chiar și o echipare cu 24 GB de RAM, pe lângă cele de 12 GB și de 16 GB.
OnePlus 12 ar trebui să își facă apariția oficială în cursul lunii decembrie pe piața din China. O lansare globală ar trebui să aibă loc în luna ianuarie a anului viitor.
via GSM Arena