A trecut ceva vreme de când Microsoft a început să pompeze bani în reclama AI și vedem că în zona smartphone-urilor doar Google a mișcat ceva. Acum a venit rândul Samsung să anunțe că vrea să intre în jocul acesta și va aduce Galaxy AI pe viitoarea serie Galaxy.
Și vine să se laude cu ˝Galaxy deschide o lume întreagă de noi posibilități în palma utilizatorilor. Conceput pentru a susține oamenii din toate colțurile globului, Galaxy AI este inteligența universală a telefonului, așa cum nu a mai fost văzută până acum. De la comunicarea fără bariere, la productivitatea simplificată și creativitatea fără constrângeri – Samsung dezlănțuie noi posibilități.
Galaxy AI este o experiență cuprinzătoare, însemnând nu doar de dispozitive mobile Samsung alimentate de inteligența artificială, ci și de AI bazată pe cloud, activată de colaborările deschise ale brandului cu lideri din industrie care împărtășesc aceeași viziune. Samsung își propune să transforme experiența de zi cu zi pe care utilizatorii o au prin intermediul telefoanelor mobile, adăugând confort, dar și securitate și confidențialitate Galaxy.˝
Cu alte cuvinte AI-ul ăsta o să fie un set de funcționalități noi sau îmbunătățite ce ar trebui să ajute utilizatorul să facă rapid sau mai bine anumite operații. Spre exemplu va fi introdusă opțiunea AI Live Translate Call, prin care apelurile de voce pot beneficia de traducere Voice to Test și în același timp să existe și traducere automată, dacă e cazul. Un fel de Live Transcribe oferit deja de Google pe toate aparatele Android.
˝Tehnologia din spatele telefoanelor mobile are o putere incredibilă de a le asigura utilizatorilor tot ce au nevoie, într-un singur loc – conexiune, productivitate, creativitate. AI, însă, nu a fost folosită până acum pentru a potența toate aceste beneficii într-un mod semnificativ. Galaxy AI este cea mai cuprinzătoare versiune de utilizare a inteligenței artificiale pe dispozitivele mobile de până acum și va schimba modul în care percepem modurile de folosire ale telefoanele noastre˝, a declarat Wonjoon Choi, vicepreședinte executiv și președinte al departamentului de cercetare și dezvoltare din cadrul diviziei Mobile eXperience Business de la Samsung Electronics.
Și ca să concluzionez, Samsung s-a trezit să anunțe ceva, doar să vorbească lumea și despre ei când vine vorba de AI. Aștept lansarea de la începutul anului viitor ca să văd dacă într-adevăr Samsung are puterea să facă ceva în direcția asta.