Un studiu realizat de către cei de la Counterpoint a relevat faptul că vânzările de smartphone din al treilea trimestru al anului au scăzut în comparație cu perioada similară a anului trecut. Mai exact, în lunile iulie, august și septembrie au fost vândute cu aproximativ 8% mai puține telefoane smart decât în aceleași luni din 2022.
Ca o notă pozitivă, față de trimestrul anterior al acestui an (lunile aprilie, mai și iunie 2023), vânzările au fost cu 2% mai bune. Lucru care cel mai probabil se datorează noii generații de iPhone, spun analiștii companiei Counterpoint.
Samsung a dominat piața de smartphone și din punctul de vedere al acestei cercetări, cu o cotă de piață de 20%. A fost urmată de Apple, cu 16% și de Xiaomi, cu o cotă de piață de 12%. Oppo (10%) și Vivo (8%) au completat top 5-ul pentru acest al treilea trimestru al anului. Ca un fapt divers, toți cei cinci jucători majori au avut scăderi ale vânzărilor.
La polul opus, singurele companii care au înregistrat creșteri ale vânzărilor pe această perioadă au fost Honor, Huawei și Transsion (Infinix, Tecno și iTel).
via Counterpoint