Iată că avem parte de o primă comparație între chipset-urile de top Snadpragon 8 Gen 3 (proaspăt anunțat de Qualcomm) și versiunea proprietară a celor de la Samsung, Exynos 2400. Este o comparație oarecum la distanță, realizată cu ajutorul unor unități de Samsung Galaxy S24+, testate în Geekbench. Este vorba despre cele două variante ale terminalului, una pentru piețele din America de Nord și una pentru Europa și Asia.
Mai jos aveți scorurile obținute de cele două variante de telefon în testele Geekbench. Ambele unități au fost echipat cu 8 GB de RAM și au rulat un Android 14.
Primul scor (stânga) este pentru unitatea echipată cu Snapdragon 8 Gen 3 de la Qualcomm, cel de-al doilea pentru unitatea echipată cu un Exynos 2400.
Se pare că, dacă este să dăm crezare celor mai recente zvonuri, doar Galaxy S24 Ultra se va mai bucura de chipset-uri Qualcomm în exclusivitate. Celelalte două terminale din seria de top a coreenilor vor avea alternative în formatul deja consacrat.
Seria Galaxy S24 de la Samsung ar putea fi lansată oficial în luna ianuarie a anului viitor. În ceea ce-l privește pe Galaxy S24+, vor exista cu siguranță și variante cu 12 GB de memorie RAM. Și aceste unități au fost observate în baza de date Geekbench.
via GSM Arena