HomeMobileAndroidReview Oppo Reno10 5G: mid-range decent, fără sclipiri

Review Oppo Reno10 5G: mid-range decent, fără sclipiri

Oppo Reno10 5G

Compania chineză a reușit să impună destul de clar seria sa de telefoane Reno pe segmentul de terminale mid-range în piața de smartphone. Inclusiv în Europa și implicit în România. Așa că am primit cu destul de multă curiozitate la teste modelul Oppo Reno10 5G, varianta standard a acestei familii de dispozitive. Un telefon elegant, cu specificații tehnice peste medie, care se găsește și în ofertele operatorilor.

Un telefon pe care, întâmplarea face să îl testăm în aceeași perioadă cu Motorola Edge 40 Neo. Cele două seamănă destul de bine și din punct de vedere fizic, dar au și câteva trăsături în comun la nivel de configurație. Așa că s-ar putea să fiu tentat să le mai compar pe parcursul acestui material.

Și la Reno10 se remarcă atenția la detalii și construcția destul de elegantă care au menirea de a lua ochii potențialului client încă de la prima vedere. Dar dincolo de ele avem un terminal suficient de interesant? Este un candidat serios pentru cei care doresc achiziția unui dispozitiv într-un anumit buget? O să încercăm în cele ce urmează să răspundem la aceste întrebări, analizând toate aspectele importante ale unui telefon.

Dar până atunci trebuie să vedem ce ne propune dispozitivul nostru din punct de vedere tehnic.

Specificații tehnice Oppo Reno10 5G

Așadar, lista cu specificații tehnice complete pentru modelul Oppo Reno10 5G:

  • Ecran: AMOLED
  • Diagonală: 6.7 inchi
  • Rezoluție: 2412 x 1080 pixeli
  • Aspect ratio: 20:9
  • Densitate: 394 dpi
  • Screen-to-body ratio: 89.6%
  • Rată de refresh: 120 Hz
  • Protecție: Asahi Glass AGC DT-Star2
  • Altele: HRD10+, luminozitate de top 950 niți
  • Chipset: Mediatek MT6877V Dimensity 7050 (6 nm)
  • Procesor: octa-core (2 x 2.6 GHz Cortex A78 + 6 x 2.0 GHz Cortex A55)
  • GPU: Mali-G68 MC4
  • Memorie RAM: 8 GB
  • Memorie internă: 128 GB sau 256 GB
  • Slot microSD: da
  • Sistem de operare: Android 13 cu ColorOS 13.1
  • Cameră foto principală: sistem trei camere 64 MP (f/1.7, 25mm, wide, 1/2″, 0.7µm, PDAF) + 32 MP (f/2.0, 47mm, telephoto, 1/2.74″, 0.8µm, PDAF, 2x optical zoom) + 8 MP (f/2.2, 112˚, ultrawide, 1/4.0″, 1.12µm)
  • Cameră foto frontală: 32 MP (f/2.4, 22mm, wide, 1/2.74″, 0.8µm)
  • Acumulator: Li-Po
  • Capacitate: 5000 mAh
  • Viteză de încărcare: 67W
  • Încărcare wireless: nu
  • Reverse charging: da
  • Cititor de amprentă digitală: da, integrat sub ecran
  • Altele: USB Type-C 2.0, OTG, NFC, infrared
  • Construcție: față sticlă, ramă laterală plastic, spate sticlă
  • Culori: Silvery Grey, Ice Blue
  • Dimensiuni: 62.4 x 74.2 x 8 mm
  • Greutate: 185 g

Așa cum am spus, se vede un mid-range din partea de sus a categoriei, un dispozitiv destul de atractiv din punctul de vedere al configurației.

Noi am testat versiunea de culoare Ice Blue. Care în realitate este o trecere între mai multe culori, mai vizibilă atunci când lumina exterioară cade direct pe telefon. În soarele puternic, terminalul are chiar și nuanțe de roz.

Unitatea testată de noi a fost echipată cu o capacitate internă de stocare de 256 GB. Suficientă pentru un utilizator mediu de Android.

Preț de vânzare decent, se putea mai bine

Ca de obicei, după ce vedem lista cu specificații tehnice pentru un dispozitiv, se ridică implicit întrebarea legată de costul de achiziție pentru acea configurație. Așadar, cât costă Oppo Reno10 5G?

Telefonul are un preț de 2049 de lei pe eMAG.ro, fix în confiugurația testată de noi, cu 256 GB de memorie internă, în varianta de culoare Ice Blue. Mai jos aveți și o captură de ecran care să certifice această informație comercială. Nu de alta, dar prețurile se schimbă cu rapiditate în ofertele acestui magazin online.

Am văzut că dispozitivul nostru se găsește și în ofertele operatorilor de telefonie mobilă, la prețuri chiar mai interesante, probabil la pachet cu serviciile oferite de aceștia. La orange spre exemplu, telefonul are un preț de 1339 lei la încheierea unui contract pentru abonamentul Smart Plus 25 pentru o perioadă de doi ani de zile. Din nou aveți o captură de ecran mai jos.

Prețul nu este rău deloc, dar pare ușor ridicat în comparație cu competitorii. Trebuie avut în vedere că în pachetul standard se va găsi și încărcătorul. Un accesoriu care, în mod obișnuit, mai costă undeva spre 100 lei. O cheltuială pe care nu mai este nevoie să o facem.

Însă nu avem inclusă în pachet și o husă de protecție. Pentru un astfel de accesoriu, avem la dispoziție oferta celor de la MobileDirect.

Comparând mai departe, Edge 40 Neo este ceva mai ieftin și vine și cu o husă de protecție în pachetul standard, pe lângă încărcător. În schimb, Reno10 pare să fie mai bine poziționat în ofertele operatorilor de telefonie mobilă. Așa că aici meciul este extrem de strâns.

Performanțe decente, în limitele categoriei

La nivel de performanțe telefonul nu iese în evidență în mod excepțional. Pentru a evidenția acest lucru, am apelat la cele mai populare aplicații de benchmark.

Mai întâi am rulat popularul, dar în același timp controversatul AnTuTu Benchmark. Ce a ieșit vedeți în capturile de ecran de mai jos.

Am rulat mai apoi testul de performanță din  PCMark. La fel, rezultatul este vizibil mai jos.

Următorul pe listă a fost Geekbench, cu scorurile de mai jos.

Am rulat și toate testele din GFXBench. Mai jos aveți screenshot-urile din această aplicație.

În cele din urmă am rulat și câteva teste din 3DMark. Mai întâi Sling Shot și Sling Shot Extreme.

Și la final Wild Life și Wild Life Extreme.

Scorurile sunt pe alocuri ușor mai mari ca cele reușite de Motorola Edge 40 Neo. Lucru care poate fi pus pe seama chipset-ului ceva mai bun cu care vine Oppo Reno10 5G (diferența este infimă, doar la cele două nuclee de top). Pe de altă parte, modelul de Motorola testat de noi a avut o memorie RAM mai mare, de 12 GB. Așa că se poate spune că telefonul celor de la Oppo se descurcă onorabil. Nu cred că va avea probleme în a satisface cerințele unui utilizator mediu de Android.

Și la nivel de autonomie (tot un aspect legat de performanțele dispozitivului), telefonul se descurcă destul de bine. Duce o zi de utilizare de la un cap la altul. De multe ori am prins seara cu aproximativ 35% din acumulator, ceea ce zic eu că este bine.

Construcție elegantă, modul foto atipic

Pe partea de construcție, Oppo Reno10 5G stă destul de bine. Ecranul său, cu marginile laterale curbate aduce un plus de eleganță. Materialele folosite lasă impresia de calitate. De remarcat și că pe partea din spate avem sticlă. O trăsătură de apreciat la acest nivel de preț.

Suprafața din spate copiază și ea curburile laterale ale ecranului pentru simetrie. Chestie care se simte destul de bine la mână. La fel și butoanele laterale, suficient de finuțe încât să nu deranjeze.

Sertarul pentru SIM-uri și microSD este poziționat în partea de jos a telefonului, pe muchia inferioară. Cam așa se întâmplă cu telefoanele cu ecran curbat. De menționat că este vorba despre un slot hibrid pentru al doilea SIM sau cardul de memorie.

Modulul foto de pe spate este unul destul de ciudat. Are o formă ovală, de dimensiuni mari. În cadrul lui se disting două suprafețe. Una rotundă, pentru senzorul principal și una semi rotundă, pentru celelalte două camere. Faptul că cele două sunt de culoare neagră și sunt destul de vizibile în cadrul modulului, accentuează această asimetrie ciudată. Mie nu prea îmi place acest aspect, dar aici părerea mea este una subiectivă și gusturile fiecăruia sunt diferite.

Ca o mică bilă neagră la nivel de construcție, nu există nicio certificare pentru rezistența la apă și praf. Prin comparație, modelul de Motorola pe care îl tot pomenim, vine cu o certificare IP68.

Și pentru că tot am comparat cele două dispozitive, mai jos aveți și niște fotografii comparative. Am folosit și noul engine de comparație al celor de la GSM Arena.

Ecran decent, pus în dificultate de lumina puternică

Oppo Reno10 5G încearcă să facă din ecranul său unul dintre argumentele de bază în ochii potențialilor cumpărător. Până la un punct reușește. Are un aspect elegant cu marginile laterale curbate, are o dimensiune generoasă (6.7 inchi), vorbim despre un panel AMOLED care integrează și cititorul de amprentă digitală, avem și o rată de refresh de 120 Hz.

Singurul aspect defectuos este legat de luminozitatea de top, limitată la 950 niți. Aici avem niște limitări ale ecranului, în momentul în care telefonul este folosit în exterior, în lumină puternică. Nu este ceva capital, dar poate fi deranjant în anumite momente.

Aici telefonul a fost surclasat de rivalul său de conjunctură, Edge 40 Neo.

Interfață software stufoasă

Din perspectiva interfeței software, Oppo Reno10 5G își respectă statutul de telefon chinezesc. Și asta nu este ceva de bine. Avem o interfață stufoasă, care pare cumva greoaie.  Îmi place totuși că meniurile din zona de setări încep să fie cumva mai bine grupate, mai intuitive. Deși m-am chinuti de vreo două ori să găsesc anumite feature-uri, parcă aici este mai bine.

În schimb avem din nou o grămadă de bloatware inutil, preinstalat acolo. Aplicații precum Amazon, Genshin Impact, Booking, Lords Mobile, Netflix și mai ales TikTok ar trebui să fie la alegerea utilizatorului, nu băgate pe gât cu forța. Da, știu, se poate reununța ulterior la ele, dar mă enervează ideea de a le ști acolo.

Lângă ele sunt și câteva aplicații proprietare, ca alternative la cele ale lui Google, dar cu ele să zicem că mă pot împăca.

Rezultate foto satisfăcătoare

Oppo Reno10 5G se comportă destul de bine în zona de performațe foto. Se simte că vine cu un sistem foto compus din trei camere. L-am scos la plimbare în mai multe ocazii, vedeți mai jos ce a ieșit.

Trebuie menționat că atunci câns se ajunge în zona de zoom digital, rezultatele au tendința de a se duce înspre un soi de desen animat. Aici trebuie mai multă atenție din partea utilizatorului și mai multe poze pe fiecare subiect, pentru a exista și rezultate care să poată fi folosite.

Un exemplu de zoom mai jos. Ce a fost optic (2x) arată chiar OK. Ce trece peste, începe să se transforme destul de ciudat.

Sau un accident total nefericit, la 10x.

În rest, îmi place că avem o redare foarte corectă a culorilor, fără saturație artificială a acestora. Aș concluziona că rezultatele foto sunt satisfăcătoare.

Fotografiile la dimensiuni mai mari pot fi găsite pe pagina de Facebook MOBzine Romania, într-un album evidențiat separat.

Concluzii, argumente PRO și CONTRA

Am ajuns în zona de concluzii. Se poate spune că Oppo Reno10 5G este un mid-range decent pentru cele din jurul valorii de 2000 lei. Pe piața locală există alternative ceva mai atractive în acest buget. Și termenul nostru de comparație de conjunctură, Motorola Edge 40 Neo, este unul dintre ele. Pe de altă parte însă, terminalul celor de la Oppo arată mai bine în ofertele operatorilor de telefonie mobilă.

Argumentele forte ale dispozitivului sunt construcția, autonomia și poate chiar și performanțele foto (ori aici, ori în zona de așa și așa). Până la un punct și ecranul, prin dimensiunile generoase. La polul opus stau sistemul de operare, prețul ușor prea ridicat și luminozitatea ecranului.

Oricum alegerea este una care se face și ținând cont de gusturi și preferințe. Aspecte care diferă de la utilizator la utilizator. Așa că, pentru cei care au de achiziționat un telefon și trebuie să se încadreze într-un buget de 2000 de lei, înainte de a alege, încercați să intrați în contact cu cât mai multe alternative. S-ar putea să vă îndrăgostiți iremediabil de unul dintre candidați. Și din acest punct de vedere, al potențialilor candidați, Oppo Reno10 5G merită avut în vedere.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep