Microsoft a anunțat că a lansat o nouă versiune pentru aplicația Teams de Windows și macOS, complet rescrisă și care e mai rapidă, ocupând și mai puțină memorie. Partea cu optimizarea și reducerea cantității de RAM folosită e valabilă în special pentru utilizatorii de Windows.
Sporul de performanță se datorează folosirii backend-ului Edge WebView2, același care e prezent și în browser-ul Edge – asta dacă o să vă treziți în situația în care browser-ul nu mai răspunde și va trebui să îl reporniți, să nu fiți surprinși dacă și Teams o să aibă de suferit.
Pentru comparație, vechea versiune de Teams folosea un backend Electron, folosit și de alte aplicații similare precum Slack sau Discord.
Pentru utilizatorii de macOS, noua versiune nu va aduce prea multe elemente de performanță, însă Microsoft susține că per ansamblu performanța e crescută și aici. Și m-aș bucura să fi rezolvat și bug-urile legate de partajarea ecranului și blocarea camerei.
Odată ce noua versiune este detectată și pregătită pentru instalare, în clientul Teams o să vedeți un buton (similar cu cel din Outlook) care va permite activarea noii versiuni.
Iar companiile care au abonament AI Copilot vor putea să înceapă să folosească integrarea AI-ului în Teams.
Dacă nu aveți încă noua versiune, încercați să verificați manual disponibilitatea actualizărilor – asta dacă nu cumva politicile de update ale companiei blochează update-ul automat.
via Microsoft