HomeFeaturedFocusCaviar anunță colecția Barbiecore

Caviar anunță colecția Barbiecore

Barbiecore

Cei de la Caviar sunt cunoscuți pentru stilul lor snobish de a customiza cele mai populare dispozitive mobile high-end. Și cum toată euforia Barbie iscată de filmul cu același nume (ceva ce doar la Hollywood se putea întâmpla) a ajuns la cote nebănuite, momentul a trebuit speculat. Așa a luat naștere colecția Barbiecore. O colecție care are ca primi subiecți un Samsung Galaxy Z Flip5, dar și nelansatele Apple iPhone 15 Pro, iPhone 15 Pro Max și Apple Watch Series 9.

Evident, culoarea care domină această colecție este rozul. Dincolo de rozul în diferite nuanțe și texturi, avem prezent în mod obligatoriu aurul. Și evident diamantele, pentru partea de sclipici. Combinația pare să fie una foarte stridentă. Dar rolul ei este să atragă atenția, să zgârie retina. Și din acest punct de vedere se poate spune că își face foarte bine treaba.

Cum arată Samsung Galaxy Z Flip5 Barbiecore

Samsung Galaxy Z Flip5 din colecția Barbiecore pare de departe cel mai cuminte. Rozul său este ceva mai pal, mai puțin strident. Asta și pentru că este realizat pe un fond auriu. Avem un soi de gravură pe partea din spate. Ea reprezintă un pantof cu toc stiletto, care se pare că este emblema specifică Barbie. Și care, din câte vom vedea, este motivul prezent pe toate aparițiile din această colecție.

Pantoful de pe Galaxy Z Flip5 ocupă tot panelul de pe spatele telefonului. Mă rog, partea inferioară, pentru că jumătatea de sus este display. Are un pompon realizat la propriu din blană artificială. Evident, și acesta are tot culoarea roz.

Pentru un plus de sclipici, pantoful de pe spate este înnobilat cu nu mai puțin de 49 de rubine sclipitoare.

Ca orice produs exclusivist, acest Samsung Galaxy Z Flip5 de la Caviar va fi produs în serie limitată. Mai exact, doar 99 de unități vor fi produse. Astfel priza la clienții snobi este și mai puternică. Iar prețul exagerat asigură succesul garantat. O unitate va costa 8560 dolari. Nu este foarte clar când va fi pus în vânzare acest produs.

Detalii despre produsele Apple Barbiecore

În ceea ce privește produsele Apple din colecția Barbiecore, acestea nu au avut încă parte de debutul comercial. Tocmai de aceea au fost prezentate doar niște fotografii generate pe calculator.

Rama laterală, zona modulului foto și simbolul pantofului cu toc despre care am mai vorbit sunt toate realizate din aur de 24 karate.

În jurul modulului foto avem 61 de cristale Swarowski. Restul spatelul este realizat din piele de crocodil, vopsită în culoarea roz.

Ceasul va fi realizat dintr-un aliaj special, învelit cu aur roz. Cureaua este realizată dintr-un silicon roz, iar elementele metalice vor fi realizate din același aur. Va avea un preț de 1900 dolari. Cele două telefoane iPhone costă peste 7000 de dolari.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep