Cei de la ZTE și-au prezentat oficial noua generația de terminale de gaming. Red Magic 8S Pro și Pro+. Sunt primele telefoane care debutează noul chipset Snapdragon 8+ Gen 2 de la Qualcomm. Un model cu un boost în nucleul de top, de la 3.2 GHz la 3.36 GHz. Și o frecvență ceva mai ridicată la GPU (de la 680 MHz la 719 MHz). Practic este chipset-ul pe care până acum a avut exclusivitate Samsung.
Modelul 8S Pro poate avea până la 12 GB de RAM și 512 GB de memorie internă. Mult mai ofertant și mai impresionant, Pro+ urcă până la 24 GB de RAM (o altă premieră pe piața de smartphone) și 1 TB de stocare internă. Este singura diferență dintre cele două dispozitive.
Ecranul pentru Red Magic 8S Pro și Pro+ este un AMOLED cu diagonală de 6.8 inchi și rezoluție de 2480 x 1116 pixeli. Are o rată de refresh de 120 Hz și este protejat cu Gorilla Glass 5.
La nivel de camere foto nu s-a schimbat nimic față de generația anterioară. Avem aceeași cameră selfie de 16 MP și același sistem foto cu un senzor principal de 50 MP.
În schimb, acumulatorul are o capacitate de 6000 mAh și se poate încărca cu până la 165W.
Pe partea de gaming avem cele două shoulder trigger-e, precum și un sistem de răcire îmbunătățit. Plus un USB Type-C suplimentar, care poate fi folosit pentru a conecta un display mai mare (video out).
Red Magic 8S Pro are prețuri care pleacă de la aproximativ 550 dolari. Modelul Pro+ pornește de la aproximativ 760 dolari și ajunge până la 1035 dolari pentru opțiunea cu 24 GB de RAM și 1 TB memorie internă. Ambele telefoane devin disponibile săptămâna viitoare.
via GSM Arena