A trecut ceva vreme de la momentul în care am început să testez Huawei P60 Pro, timp suficient ca să îmi fac o părere completă despre acest smartphone. Una peste alta, Huawei P60 Pro are toate ingredientele pentru a deveni instrumentul ideal de fotografie mobilă, fiind în același timp un instrument (aproape) complet de comunicație. Și îmi place să văd că multe dintre ˝neajunsurile˝ de până acum sunt rezolvate.
Haideți să vedem despre ce e vorba.
Aspect: același design specific seriei P
Modelul Huawei P60 Pro urmează construcția distinctivă a seriei P, din față nefiind foarte diferit de ceea ce am văzut la modelele anterioare. Avem un display de 6.67 inci, cu margini rotunjite și o bordură mică, întins pe toată partea din față. Pentru camera selfie (de 13MP) există prevăzută o mică gaură în zona superioară, în rest sticla acoperă 89.8% din partea din față.
Marginile sunt metalice, cu cele trei butoane de control pentru pornire/oprire și volum poziționate în partea din dreapta, iar în zona inferioară se regăsesc slot-ul SIM, cel USB Type-C și difuzorul principal. După cum am zis, acestea fac parte din marginea curbată, făcând aparatul să pară mai subțire decât este în realitate.
Apropo de asta, dimensiunea carcasei este de 161 x 74.5 x 8.3 mm și cântărește 200 de grame.
Spatele este foarte interesant, în primul rând datorită texturii Rococo Pearl, care îi oferă un aspect interesant, chiar dacă unii vor spune că seamănă cu un blat de bucătărie … Dar în lumină bună arată chiar foarte bine. iar cine a avut ocazia să folosească modelele P30/P40 va observa multe similarități.
Tot pe spate avem și sistemul de camere foto (ce găzduiește camerele wide, telephoto și ultra-wide și LED-ul FLASH), foarte bine reliefat, ieșit cu câțiva mm buni peste nivelul aparatului. În ciuda faptului că vorbim de un material lucios, aderența e bunicică și amprentele lăsate în zona din spate, sunt imperceptibile.
Display: 6,67 inci, LTPO OLED la 120 Hz
Ecranul lui Huawei P60 Pro este unul din punctele sale forte: tehnologia LTPO OLED permite afișarea a unui număr de aproape 1 miliard de culori, cu o luminozitate foarte bună – informația se poate vedea bine și în condiții de lumină puternică. Culorile sunt vii, distincte și pentru un control mai bun există posiblitatea de a schimba valorile de temperatură (Settings/Display & brightness/Color mode & temperature).
Rezoluția maximă este de 1220 x 2700 pixeli și vă recomand să folosiți așa smartphone-ul, doar dacă aveți ceva nevoi speciale să o reduceți la 854 x 1890 (de obicei pentru a reduce din consumul de baterie). Implicit setarea este pusă pe valoarea Smart Resolution care va avea grijă să modifice dinamic rezoluția, în funcție de nivelul de consum al energiei.
Densitatea display-ului lui Huawei P60 Pro este una bună – 444 ppi. Există modele de smartphone-uri care oferă un nivel mai ridicat al densității pe display-uri cu diagonală similară, asta dacă vreți să faceți comparații. Ce pot să spun este că este suficientă pentru ca informația de pe ecran să arate bine și să fie lizibilă. Și ar mai fi de adăugat și faptul că negrul se vede foarte bine, la fel și culoarea albă.
Nu în ultimul rând, sub display există senzorul de amprentă care la rândul său funcționează bine – în perioada de testare nu am avut probleme semnificative cu el. Se comportă cam la fel ca alte soluții similare.
Protecția ecranului este asigurată prin tehnologia Kunlun Glass, realizată de Huawei în urma unui proces ce presupune 108 pași, incluzând soluții de încălzire/răcire a cristalelor. În teorie tehnologia Kunlun Glass e mai rezistentă decât Gorilla …
Performanță: Qualcomm SM8475 Snapdragon 8+ Gen 1 4G
Huawei P60 Pro este un smartphone construit în jurul cipset-ului Qualcomm SM8475 Snapdragon 8+ Gen 1 fără 5G. Motivele pentru această alegere sunt clare: blocajul impus de guvernul SUA nu lasă prea multă zonă de manevră, în condițiile date, soluția aleasă este mai mult decât eficientă.
Prima dată pentru că împreună cu un GPU Adreno 730 și bateria de 4815 mAh permite o autonomie foarte bună: cel puțin 24 de ore de folosire normală, dacă nu și mai mult.
Și mai apoi pentru că îi oferă o performanță suficient de bună încât să nu fie niciun fel de problemă în folosirea zilnică, inclusiv pe partea de procesare foto/video (e drept, telefonul începe să se încălzească la înregistrarea video 4K sau când se fac procesări complexe).
Ca de obicei, am rulat niște teste generice ca să văd cam unde se încadrează:
Testul AnTuTu ne arată că Huawei P60 Pro trece de bariera celor 1 milion de puncte, iar pe zona Geekbench avem 1580 de puncte în Single-Core și 4514 puncte în Multi-Core. Sunt niște valori normale pentru acest cipset și care ne mai spun un lucru: pe lângă faptul că interfața EMUI se mișcă foarte bine, se pot rula fără probleme și cele mai noi jocuri.
Alt lucru foarte important pe care vreau să îl spun este că Huawei P60 Pro are conexiune Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/6, dual-band și suport pentru Wi-Fi Direct și veți extrem de uimiți să vedeți ce viteze excelente de transfer poate să aibă împreună cu alte aparate Huawei. Eu am testat trimițând cam 100MB prin Huawei Share pe un alt P60 Pro, volum ce s-a dus aproape instant.
Și tot aici mai am de spus că Huawei P60 Pro are și port IR, ceea ce înseamnă că îl puteți transforma rapid în telecomandă. Nu e ceva ce caut în mod special la un smartphone, dar dacă există e de apreciat.
Încărcarea se face prin USB Type-C (la 88W) sau wireless (la 50W), inclusiv cu opțiune de reverse wireless charging (asta e doar pentru a încărca un ceas sau căști, pentru a da energie altul smartphone este un proces ineficient). Timpul e scurt, în doar 10 minute putând să aducă aproape 50%.
Și ca să nu uit, P60 Pro vine în două configurații: 8GB RAM și 256GB pentru stocare, respectiv 12GB RAM și 512GB pentru stocare, modelul testat de mine având prima configurație.
Extra: desktop mode și G Box
Înainte să trec la partea foto, vreau să mai zic ceva legat de smartphone: are în continuare suport pentru folosirea în mod Desktop, adică poate fi legat (prin fir sau wireless) de un smart tv și acolo să afișeze desktop-ul Android, similar cu cel pe care puteți lucra pe un PC. M-am bucurat tare mult să regăsesc această opțiune, fiind un fan declarat al posibilității de folosire a smartphone-ului pe post de PC, mai ales că am legat fără niciun fel de probleme P60 Pro de un OLED LG.
Tot din cauza problemelor cu guvernul SUA, Huawei a fost nevoită să renunțe la implementarea standard Android și să își construiască propriul sistem de operare, EMUI. Pe P60 Pro avem varianta 13.1 (care la momentul scrierii acestui articol avea patch-ul de securitate din aprilie) construit pe Android 12.
Nu mai repet povestea, e de ajuns să vă spun că puteți instala (aproape) orice aplicație Android folosind magazinul Huawei AppGallery sau apelând la Petal Search care vă poate redirecționa într-un magazin alternativ. Îmi place să văd că de fiecare dată când pun mâna pe un produs Huawei, magazinul este tot mai vast, inclusiv cu aplicațiile românești pentru banking.
Mai nou Huawei a introdus și o modalitate de a putea folosi principalele aplicații Google: G Box. Este un pachet software care apelează la emulare pentru a oferi un identificator valid care să permită instalarea pachetelor Google Maps, YouTube, GMAIL, Chrome, Drive, Classroom, Google News, Google Docs și a principalelor servicii de streaming: Prime Video, Disney+ și chiar a aplicației Uber.
În felul acesta este rezolvată și problema accesării directe a aplicațiilor Google, în lipsa Google Play. M-am jucat puțin cu pachetul G Box și vă spun că își face treaba pentru ceea ce are nevoie un utilizator obișnuit. Și am înțeles că următorul pas ar fi oferirea unei soluții care să permită și folosirea Android Auto, chestie care ar fi un beneficiu enorm. M-am folosit de G Box pentru GMAIL, Classroom și YouTube fără prea mari dificultăți – au fost totuși situații în care conexiunea de validare nu a funcționat, moment în care am fost forțat să repornesc smartphone-ul.
Pentru utilizatorii din categoria power user, din păcate soluția nu e suficientă pentru că nu poate oferi suportul complet pentru accesarea beneficiilor asociate conturilor GMAIL, sincronizării parolelor și completării lor automate.
Foto și multimedia
Și am ajuns la elementul cel mai important pentru Huawei P60 Pro: sistemul foto/video. Nu întâmplător DxOMark a pus acest smartphone pe primul loc în clasamentul telefoanelor cu cea mai bună cameră foto. Am folosit cu plăcere Huawei P30 Pro și am o grămadă de poze excelente făcute cu acesta, iar P60 Pro este pasul următor.
Telefonul vine cu trei camere foto: 48 MP, f/1.4-f/4.0, 25mm (wide), PDAF, Laser AF, OIS; urmează 48 MP, f/2.1, 90mm (telephoto), PDAF, sensor-shift OIS, 3.5x optical zoom și
13 MP, f/2.2, 13mm (ultrawide), AF.
Cea principală beneficiază de Ultra Lightning, cu apertură fizică/virtuală ajustabilă automat (sau manual dacă vreți un control foarte bun) și cu suportul XMAGE (care reproduce culorile în moduri specifice) face niște poze excelente. Mi-a plăcut extrem de mult cum se comportă pentru portrete – recomandarea mea este să activați Portrait, folosiți 3,5x zoom și încadrați subiectul. După apăsarea butonului de înregistrare, software-ul va prelucra imaginea și o să vă ofere niște rezultate foarte bune.
Mai jos vedeți o selecție a pozelor pe care le-am făcut cu Huawei P60 Pro în diverse condiții de iluminare:
Detaliile sunt foarte bune, culorile excelente în mai toate situațiile. Îmi place la maxim opțiunea de blur a fundalului pusă pe pozele de Portrait, mai ales că se poate ajusta nivelul. Sunt un fan al pozelor Macro, pe Huawei P60 Pro putând fi activată opțiunea Super Macro sau poze făcute cu 3.5x zoom.
Și dacă vreți să vedeți niște efecte interesante, activați opțiunea de corecție prin AI pe poze. De cele mai multe ori face o treabă excelentă. De obicei cerul iese foarte bine, dar detalii interesante vor apărea atunci când apelați la AI.
Și încă un lucru: Huawei P60 Pro se descurcă excelent și pe pozele de noapte, fiind capabil să scoată detalii excepționale și din cele mai închise zone – Huawei propune folosirea opțiunilor de zoom de până la 200×, chiar și pe timp de noapte, pentru reproducerea de peisaje nocturne uimitoare în toată splendoarea HD cu ajutorul algoritmului HUAWEI XD Optics. Asta mi-a adus aminte de momentul în care foloseam Huawei P30 Pro și nu îmi era nicio secundă teamă că pozele vor ieși aiurea, indiferent de condițiile de iluminare.
Pe partea video, performanțele camerei principale sunt similare, cu suport de înregistrare 4K. Aici am de zis doar un lucru: când puneți telefonul la treabă, veți observa că se încălzește serios, așa că fiți atenți cum îl manevrați în toiul verii.
Vizavi de sistemul de sunet, cele două difuzoare de pe Huawei P60 Pro își fac treaba, oferind o calitate peste medie.
Concluzie: excelent pentru pasionații foto
Și am ajuns la final: cum e de fapt Huawei P60 Pro?
Vă pot spune că e smartphone-ul perfect pentru pasionații de fotografie și în plus este echipat să ofere o experiență plăcută de folosire. În ciuda faptului că nu are suport 4G, viteza de transfer nu e problemă – pe WiFi merge impecabil, iar pe conexiunea mobilă nu veți vedea diferențe semnificative între acest smartphone și unul 5G.
P60 Pro arată bine, este construit compact și oferă al doilea lucru extrem de important în momentul actual: autonomia. Pleci cu el dimineața, în folosești pe post de smartphone și apart foto și la finalul zilei încă mai ai ceva baterie – pentru cazurile în care acest lucru nu se poate, în doar 20 de minute îl poți încărca suficient cât să nu ai nicio problemă.
Iar faptul că acum se pot folosi și aplicațiile principale ale Google, fără să trebuiască să faceți niciun fel de truc – mă refer aici la YouTube, GMAIL, Google Docs sau Classroom – e încă un plus asociat acestui smartphone.
Pentru mine contează mult și faptul că merge în Desktop Mode, fapt care permite transformarea lui într-un PC atunci când sunt plecat și nu am cărat după mine laptop-ul. În câteva secunde pot porni o conexiune SSH sau un Remote Conection și să rezolv rapid ce am de făcut.
Ca și dezavantaje trec în primul rând folosirea unei versiuni Android mai vechi (doar Android 12) materializate în EMUI 13.1 și apoi cipset-ul din generația anului 2022. Dar sunt lucruri ce pot fi trecute cu vederea dat fiind că Huawei P60 Pro are o autonomie foarte bună și că utilitatea sa pe zona foto este imbatabilă.
Merită cumpărat? Aici voi trebuie să decideți dacă aveți nevoie de un smartphone care să fie și înlocuitor de cameră foto, caz în care puteți să studiați ce prețuri sunt în oferta operatorilor de telefonie ca să prindeți o afacere bună.
Mie mi-a plăcut și îl recomand celor ce vor un instrument foto mobil.
Informații: Huawei
Preț: 5799 LEI
PRO | CONTRA |
+performanță FOTO/VIDEO +aspect +autonomie +se integrează cu ecosistemul Huawei +incărcare rapidă +desktop Mode | -preț -doar Android 12 -cipset de generație veche -doar 4G |