Imediat ce s-a încheiat keynote-ul primei zile de la conferința Apple WWDC 2023 dedicată dezvoltatorilor, a ieșit primul beta pentru următoarea versiune de iOS. Iar Apple permite instalarea lui de către oricine e interesat – inițial se zvonea că programul de testare va fi limitat doar conturilor de dezvoltatori, care trebuie să plătească pentru a putea face parte din program.
Deși pare atractivă, ideea de a instala un prim beta de iOS nu e chiar cea mai bună idee – știm că nici pe versiunile finale Apple nu e în stare să facă cod așa cum trebuie, cea mai recentă dovadă fiind problemele legate autonomie, de care mă lovesc și eu în aceste zile. Oricum, dacă sunteți încrezători că lucrurile sunt OK, puteți să faceți rapid trecerea către prima versiune iOS 17, pentru că e foarte simplu.
Înainte de a face asta vă recomand să realizați o copie de siguranță a actualei configurații folosind iTunes, sau măcar să salvați pozele/fișierele importante.
Apoi mergeți în Settings, General, Software Update și clic pe Beta Updates, după care alegeți iOS 17 Developer Beta.
După ce faceți schimbarea o să vedeți că va apărea un update, apăsați pe Install Now și așteptați să se facă instalarea. După aceea bucurați-vă (dacă puteți!) de noul iOS.
De obicei eram primul care să încerce așa ceva, numai că acum, după o grămadă de experiențe negative cu update-urile Apple, prefer să îi las pe alții să facă experimente.
Mai multe informații despre iOS 17 Beta găsiți aici.